Menu Home

Încheierea colectei Fondul Central Misionar

  Biserica noastră este permanent receptivă la problemele societăţii şi oferă creştinului soluţii concrete spre desăvârşirea sa duhovnicească, dar şi spre asigurarea celor necesare vieţii, ca suport necesar pentru creşterea sa duhovnicească. În acest sens, trebuie să redescoperim, mai întâi, vocaţia noastră de misionari, de mărturisitori şi de vestitori ai iubirii Mântuitorului Iisus Hristos şi prin apărarea dreptei credinţe a Bisericii noastre în faţa tuturor atacurilor din societatea contemporană secularizată şi fragmentată.
  Trăim, astăzi, vremuri în care trebuie să devenim tot mai sensibili la suferinţa aproapelui nostru, în care Hristos Însuşi suferă. Să înţelegem că este important ca învăţătura de credinţă, deprinsă de timpuriu, în familie, şi de pe băncile şcolii, la ora de Religie, să o transpunem în faptele milei trupeşti. Să luăm aminte la iubirea lui Hristos pentru om şi să nu fim nepăsători la suferinţa aproapelui nostru îndurerat, flămând şi gol (cf. Matei 25, 35-46) pentru că, spune Părintele Dumitru Stăniloae: „Atât de mult ţine Hristos ca fiecare din noi să respectăm şi să
iubim pe semenii noştri, încât aceasta va fi măsura după care vom fi judecaţi: «Adevărat zic vouă: Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei preamici, Mie Mi-aţi făcut»” (Matei 25, 40).  Sumele din  colecta Fondul Central Misionar vor sprijini activitatea misionară, educativă şi edilitară a parohiilor şi mănăstirilor atât din ţară, cât şi din străinătate, în folosul Bisericii noastre Ortodoxe Române. 

 În Duminica Floriilor, 25 aprilie 2021, s-a încheiat în parohie colecta pentru Fondul Central Misionar, cu un frumos rezultat bănesc, la înălţimea generozităţii tradiţionale a creştinilor din Bărăgan.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut