Ipostazele pâinii în cult: artos, prescură, anafură

După cum această pâine frântă era împrăştiată pe munți şi fiind adunată a ajuns una, tot aşa să se adune şi Biserica Ta de la marginile lumii în împărăţia Ta. Că a Ta este slava şi puterea, prin lisus Hristos în veci“. (Didahia)

 Obiceiul de a se aduce de către credincioşi darurile necesare pentru Sfânta Jerttă a fost dintru început o practică a Bisericii primare. Toţi, s-ar putea spune, câţi participau la Liturghie şi aveau să se împărtăşească își aduceau darul ca simbol concret al ofrandei lor spirituale. Ca alimente care, obișnuit, intră în chip universal în hrana omului, iar nu şi în cea a celorlalte vieţuitoare, şi sunt pregătite prin arta lui, pâinea și vinul reprezintă sau simbolizează exclusiv viaţa umană. Predându-le în mâinile preotului la altar, ca pe o pârgă a vieţii lor înseși, credincioşii fac astfel un act sensibil al jertfei lor interioare, un sacrificiu în cinstea lui Dumnezeu, ca un simbol de dăruire totală de sine. Dintre bunurile aflate în posesia și folosinţa lor, ce dar ar fi mai propriu să fie oferit lui Dumnezeu de fiecare credincios în parte, dacă nu fiinţa lui întreagă transfigurată de un elan de pietate? „Vrei să afli, zicea Fericitul Augustin, ce anume ai putea oferi lui Dumnezeu pentru tine? Oferă-te pe tine însuţi. Căci, ce cere de la tine Domnul, dacă nu pe tine însuţi? Pentru că în toată creația de pe pământ n-a făcut nimic mai bun decât pe tine”. (P. Vintilescu)

 

 

0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...