La 9 septembrie, se face pomenirea Soborului drepţilor Ioachim şi Ana, părinții Maicii Domnului dar și a Sfinţilor Părinţi celor ce s-au adunat în Efes la Sfântul și a toată lumea al treilea Sinod, în anul 431.

Întrucât hotărârile acestui Sfânt Sinod s-au bazat pe ortodoxia credinței expusă în scrisorile Sfântului Chiril către Nestorie, la sfârșitul Sfintei Liturghii, oficiate sâmbătă 9 septembrie 2023, s-a citit un fragment din Scrisoarea a doua a Sfântului Chiril, a cărui învățătură logică și clară este foarte utilă și în zilele de astăzi, când ne confruntăm cu diferite învățături pseudoreligioase ce răstălmăcesc Scripturile și profesează aceeași credință ca și strămoșii lor din istorie, Nestorie și Eutihie, pe care Biserica, stâlpul și temelia adevărului, i-a condamnat ca eretici.

Aşadar, sfântul şi marele Sinod (I Ecumenic) a afirmat că Fiul Cel Unul-Născut, născut din Dumnezeu-Tatăl după fire, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, lumină din lumină, prin Care Tatăl a făcut toate, a coborât, S-a întrupat, S-a înomenit, a suferit, a înviat a treia zi și S-a înălțat la ceruri.
Și noi trebuie să urmăm aceste cuvinte și învățături și să înțelegem ce înseamnă că S-a întrupat și S-a înomenit Cuvântul cel [născut] din Dumnezeu. Căci nu spunem că prin schimbare firea Cuvântului s-a făcut carne, nici că a fost transformată într-un om complet, [compus] din suflet și trup. Ci [spunem] mai degrabă că S-a făcut om Cuvântul unind cu Sine, în mod ipostatic, carnea însuflețită cu suflet rațional, în chip inefabil și incomprehensibil, și S-a numit Fiul Omului, nu numai după voinţă sau bunăvoință, nici numai prin asumarea unei persoane. Şi [spunem] că sunt diferite firile aduse laolaltă într-o unitate adevărată, dar că din cele două S-a desăvârșit un [singur] Hristos și Fiu, fără ca deosebirea firilor să fie înlăturată prin unire, ci mai degrabă omenitatea și dumnezeirea au alcătuit pentru noi un singur Domn și Hristos și Fiu printr-o inefabilă și tainică combinare în unitate.

Astfel, deși Își are existenţa înaintea veacurilor şi este născut din Tatăl, se spune [despre Logos] că a fost născut și după trup din femeie, nu ca și cum firea Sa dumnezeiască și-ar fi luat începutul existenţei în Sfânta Fecioară sau că ea însăşi ar fi avut neapărat nevoie de o a doua naștere după cea din Tatăl (căci este în acelaşi timp absurd și stupid să spunem că Acela care exista înaintea veacurilor și este coetern cu Tatăl ar avea nevoie de un al doilea început pentru a exista). Dar, pentru că Cel care, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, unind cu Sine în mod ipostatic ceea ce este omenesc, a ieșit din femeie, de aceea se spune că S-a născut trupește.
Căci nu s-a născut mai întâi un om obișnuit din Sfânta Fecioară, ca pe urmă Cuvântul să Se pogoare peste el, ci chiar din pântecele
însuși [al Fecioarei] a consimţit să fie unit cu trupul şi se vorbeşte despre o naştere trupească, făcând a Sa nașterea propriului Său trup. Astfel, spunem că El a pătimit și a înviat, nu în sensul că ar fi pătimit Cuvântul lui Dumnezeu în propria fire lovituri sau străpungeri de cuie sau alte răni (căci dumnezeirea este nepătimitoare, fiind netrupească), ci, pentru că trupul devenit al Său a suferit acestea, se spune iarăși că El a suferit pentru noi. Căci era nepătimitor în trup pătimitor. În același fel cugetăm și despre moartea Lui. După natură, Cuvântul lui Dumnezeu este nemuritor și nestricăcios și viaţă și dătător de viaţă. Dar, pentru că iarăşi propriul Său trup, prin harul lui Dumnezeu, după cum spune Pavel, a gustat moartea pentru toți, se spune că El Însuși a pătimit moartea pentru noi, nu pentru că ar fi experiat moartea în firea Sa [dumnezeiască] căci ar fi o nebunie să spunem sau să gândim acest lucru -, ci pentru că, după cum am spus mai devreme, trupul Său a gustat moartea. Tot astfel, atunci când trupul Său a fost ridicat [la viaţă], se vorbeşte iarăși despre învierea Lui, nu ca și cum ar fi căzut în stricăciune să nu fie! -, ci pentru că trupul Său a fost iarăși ridicat.
Astfel vom mărturisi un singur Hristos și Domn, nu ca și cum am adora un om împreună cu Cuvântul, ca nu cumva, rostind cuvintele „împreună cu”, să fie introdusă iluzia diviziunii, ci adorăm pe Unul şi Același, căci trupul Său, cu care stă lângă Tatăl Însuşi, nu este străin de Cuvântul, nu ca și cum ar sta alături doi fii, ci unul singur, după unirea cu propriul Său trup.  (Hotărârile dogmatice ale celor șapte Sinoade Ecumenice)

Categories: Articole