Starețul Vasile (de la Poiana Mărului) își începe predoslovia la cartea Sfântului Grigorie, arătând părerea greșită a celor ce cred că lucrarea minții este potrivită numai celor desăvârșiți, care au ajuns la nepătimire și sfințenie.
Cei ce se gândesc astfel își mărginesc rugăciunea numai la o îndeletnicire din afară a cântărilor de Psalmi, a troparelor, a canoanelor, fără să înțeleagă că o astfel de rugăciune din afară ne este dată de Sfinții Părinți numai ca ceva vremelnic, având în vedere neputința și pruncia minții noastre, în scopul ca noi, desăvârșindu-ne treptat, să ne ridicăm pe treptele lucrării minții și să nu rămânem nicidecum la rugăciunea cea din afară.
După cuvintele Sfântului Grigorie, numai pruncii se pot gândi că, săvârșind rugăciunea din afară cu gura, săvârșesc un lucru mare, și mângâindu-se cu cantitatea celor citite, îl cultivă pe fariseul cel dinlăuntru.
După cuvintele Sfântului Simeon Noul Teolog, acela care se mărginește la săvârșirea din afară a rugăciunii, nu poate ajunge la pacea lăuntrică, și să propășească în virtute, fiindcă el este asemenea cu cel ce duce război cu vrăjmașii într-o noapte întunecoasă; el aude glasurile vrăjmașilor, primește răni de la ei, dar nu vede lămurit cine sunt ei, de unde au venit, cum și pentru ce se luptă cu dânsul?
După cuvintele Sfântului Isaac Sirul și ale Prea Cuviosului Nil Sorschi, dacă cineva ar vrea să abată năvala vrăjmașilor și să stea împotriva vreunei patimi sau vreunui gând viclean numai cu rugăciunea din afară și cu simțirile din afară, acela s-ar dovedi repede înfrânt de mai multe ori: fiindcă demonii biruindu-l în luptă și apoi supuindu-i-se din nou de bunăvoie își bat joc de el și îl îndeamnă spre slava deșartă și spre încrederea în sine, ridicându-l chiar și la treapta de învățător și păstor de oi.
Din cele spuse, se poate vedea tăria și credința în ce este atât rugăciunea minții cât și rugăciunea din afară. Nu trebuie să socotim că Sfinții Părinți, atunci când ne opresc de la rugăciune fără măsură ce se face pe din afară și când se îndreaptă spre rugăciunea minții, nimicesc prin aceasta rugăciunea din afară. În nici un chip! Fiindcă toate lucrările sfinte ale Bisericii sunt statornicite într-însa de Sfântul Duh, și toate pricinuiesc taina întrupării lui Dumnezeu Cuvântul. și nu este nimic omenesc în rânduielile Bisericii, ci totul este lucrarea darului lui Dumnezeu, ce nu crește prin vrednicia noastră și nu se micșorează prin păcatele noastre. Dar cum noi nu vorbim despre cele ale tipicului Sfintei Biserici, ci despre pravila deosebită și viețuirea în parte a fiecărui dintre monahi, adică despre rugăciunea minții, ca despre o asemenea lucrare, care de obicei trage către sine darul Sfântului Duh prin râvna și prin inima dreaptă, iar nu numai prin cuvinte, ce se rostesc fără luare aminte cu gura și cu limba. Și cu această lucrare mintală se poate îndeletnici cu înțelepciunea nu numai cel desăvârșit, ci chiar și orice nou începător și pătimaș, păzindu-și inima. (Sbornicul)
Categories: Articole