Întreaga „urmare a lui Hristos”, adică întreaga supunere față de poruncile Mântuitorului și ale conducerii bisericești, întemeiată de Domnului, se numește ascultare canonică. În cadrul Bisericii, deosebim trei categorii de ascultări:

1. Ascultarea pe care o datorează credincioșii clerului slujitor, ea fiind de natura religioasă, morală, având menirea de a crea cadrul necesar unei bune desfășurări a vieții religioase. În cadrul acestei ascultări, raportul dintre credincioși și clerici este acela al fiilor față de părinții lor duhovnicești, după însăși porunca Mântuitorului, care ne-a chemat la ascultarea de fii ai aceluiași Părinte.

2. Ascultarea la care sunt chemați clericii față de treptele ierarhiei superioare, datorită stării harice a acestora în raport cu deplinătatea de stare harică pe care o deține episcopul.

3. Ascultarea, în cadrul cinului monahal. Aceasta ascultare nu are nici o aplicare în viața credincioșilor sau a clerului de mir. (Ioan F. Stănculescu)

Prin tradiție, chiriarhul trimite în eparhia sa scrisori de învățătură atât la Praznicele însemnate: Paști și Crăciun cât și ori de câte ori se ivește o situație în viața de credință care să solicite intervenția învățătorească sau administrativă a superiorului bisericesc, cum a fost în ultimul timp cu mângâierea credincioșilor și instrucțiuni pentru desfășurarea slujbelor în timpul pandemiei.

Citirea acestor scrisori pastorale face parte din ascultarea canonică față de episcop, încât trebuie citite public, la momentul prevăzut, adică la slujbele bisericești, pentru ca toți creștinii ascultând să primească învățătura folositoare pentru mântuire.

Și în acest an, la Nașterea Domnului, Preasfințitul Părintele nostru, Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a adresat o scrisoare pastorală tuturor credincioșilor creștini și parohiilor din eparhie. Aceasta s-a citit imediat după Sfânta Evanghelie de la Dumnezeiasca Liturghie, în momentul din slujbă dedicat în mod tradițional Omiliei, a cuvântului de învățătură rostit în Biserică de către episcop.

Iubitului meu cler și popor,

har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,

iar, din parte-mi, arhierești binecuvântări !

 Hristos Se naște, slăviți-L!

 Iubiți frați și surori în Domnul,

Sfântul Evanghelist Matei ne prezintă, imediat după vestea nașterii lui Iisus, o istorisire despre „Magii de la Răsărit”: „Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii (astrologi) de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: „Unde este regele iudeilor,Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui” (Matei 2, 1-2).

Din această scurtă prezentare, observăm imediat că Evanghelistul fixează cadrul istoric și geografic al nașterii lui Iisus, prin trimiterea la regele Irod (37 – 4 î.Hr.) și la locul nașterii, Betleemul Iudeii. Sfântul Evanghelist Luca ne prezintă și contextul internațional al epocii, menționând domnia împăratului roman Octavian Augustus (27 î.Hr. – 14 d.Hr.) și efectuarea unui recensământ în provinciile imperiului, care includea și regatul Iudeea.

Betleemul era locul de naștere al regelui David, căruia Dumnezeu i-a făgăduit că din neamul lui se va naște Mesia – Hristos, Domnul. De asemenea, Sfântul Evanghelist Matei vorbește și despre împlinirea unor prorocii din Vechiul Testament, făcute de un proroc păgân Balaam, care vestește binecuvântare pentru Israel și steaua care va răsări din Iacob: „Îl văd, dar acum încă nu este; îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel…” (Numeri 24, 17). Steaua despre care vorbește prorocul păgân Balaam nu este un corp ceresc, ci însuși Regele Mesianic, care trebuia să vină; El este steaua care strălucește asupra lumii și-i determină destinele: „Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească vouă acestea cu privire la Biserici. Eu sunt rădăcina și odrasla lui David, steaua care strălucește dimineața” (Apocalipsă 22, 16).

Magii de la Răsărit, păgâni de neam, au văzut o stea extraordinară, care li s-a arătat pe bolta cerească, și pe care au urmat-o, călăuziți fiind de ea, pentru a-L afla pe Cel ce S-a născut, „regele iudeilor”. Sfântul Evanghelist Matei este singurul dintre evangheliști care se referă la aceste persoane, desemnate ca fiind „magii de la Răsărit”, care au întreprins o călătorie anevoioasă din țara lor până la Betleem, pentru a-L afla și a I se închina Pruncului nou-născut în regatul lui Irod.

După ce au ajuns la curtea regelui Irod de la Ierusalim, și în urma consultării acestuia cu arhiereii, cărturarii și înțelepții de la palat despre cetatea Betleem, locul unde trebuia să Se nască Mesia, potrivit profeției lui Miheia, magilor li s-a cerut de către regele Irod să cerceteze cu de-amănuntul cele despre nașterea Pruncului dumnezeiesc și să-l informeze, ca și el să meargă să I se închine. Intenția regelui Irod era de a profita de magi, pentru a-L găsi și ucide pe Pruncul Iisus, pe care-L considera o amenințare pentru domnia sa.

Termenul „magi” derivă din numele unui trib din Media. Magii, potrivit informațiilor oferite de istoricul grec Herodot, erau preoți în religia persană și se ocupau cu astronomia sau cu astrologia. Tot Herodot ne informează că în lumea antică erau chemați „magi” în special astrologii, interpreții viselor și ghicitorii proveniți din Orient. În tradiția iudaică erau considerați însă mai degrabă șarlatani și înșelători, persoane care dețineau o știință ocultă. De aceea, acest cuvânt „magi” este întâlnit în izvoarele vechi cu înțelesuri pozitive, dar și negative.

Sfântul Evanghelist Matei îi consideră pe magi ca fiind persoane culte, experți în astronomie, care, păgâni fiind, recunosc semnele nașterii lui Hristos și, astfel, învață să înțeleagă și Scriptura (Matei 2, 5).

Dreptmăritori creștini,

Istoria magilor a stimulat totdeauna evlavia populară. Au fost considerați regi, în baza profeției lui Isaia din capitolul 60, versetele 3 și 6, care spune: „Vor umbla regi întru lumina ta și neamuri întru strălucirea ta (v. 3), „Caravanele de cămile te vor acoperi, și dromadere dinMadian și Efa. Toate sosesc din Șeba, încărcate cu aur și cu tămâie, cântând laudele Domnului” (v. 6);totodată și în baza Psalmului 71, 10-11: „ÎmpărațiiTarșișului și insulele daruri vor aduce, împărații arabilor și ai regineiSaba prinoase vor aduce. Și se vor închina Lui toți împărații pământului, toate neamurile vor sluji Lui”.

Deși Evanghelia după Matei nu vorbește despre numărul lor, tradiția vorbește de „trei magi”, în baza darurilor pe care le-au oferit. Numele lor, potrivit tradiției vechi a Bisericii sunt: Gașpar, Melchior și Baltazar. De asemenea, Biserica a interpretat istorisirea nașterii lui Iisus pe fundalul profeției lui Isaia 1, 3 care afirmă că: „Boul își cunoaște stăpânul și asinul ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaște, poporul Meu nu Mă pricepe”.Și astfel,Nașterea lui Iisus este reprezentată într-o iesle, alături de aceste animale, la care s-au adăugat cămilele și dromaderii care au însoțit caravana magilor de la Răsărit la Betleem.

Ceea ce este important, pentru a înțelege istorisirea despre „magii de la Răsărit”, este faptul că acești magi nu erau iudei, ci străini, care se află în căutarea lui Mesia, făgăduit de Dumnezeu poporului ales de El. Originea lor este descrisă în mod generic: ei vin din Răsărit sau Orient, și sunt, așadar, păgâni care-i reprezintă pe toți aceia care, inițial, fuseseră excluși de la făgăduințele divine, deoarece nu aparțineau poporului Israel, devenind astfel, în virtutea atitudinii lor de a-L primi pe Mesia, destinatarii operei mântuitoare înfăptuite de Hristos.

Găsirea Pruncului de către magi constituie un izvor de mare bucurie, sentiment care este subliniat în mod deosebit. Această bucurie indică reacția umană în fața intervenției mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie. Dumnezeu este iubire, iar bucuria este semnul prezenței Sale. Bucuria este dăruită celui ce descoperă comoara (Matei 13, 44), celui ce-L întâlnește pe Dumnezeul cel Viu (Matei 28, 8). Este bucuria celui care a găsit și a fost găsit. „S-au bucurat că au găsit ce căutau; s-au bucurat că au ajuns vestitorii adevărului; s-au bucurat că n-au făcut în zadar atâta cale. Atât de mare le era dorul de Hristos! Și venind, steaua s-a oprit chiar deasupra capului Pruncului, arătând că Dumnezeiesc este Pruncul. Oprindu-se steaua, i-a făcut să se închine Pruncului, nu ca niște simpli barbari, ci ca unii din cei mai înțelepți dintre barbari. Vezi ce rost mare a avut steaua? În afară de profeție și de interpretarea arhiereilor și cărturarilor, magii au dat atenție și stelei” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, VII, IV).

Sfântul Evanghelist Matei nu redă nicio particularitate legată de întâlnirea magilor cu Sfânta Familie la Betleem, niciun dialog între magi și mama Pruncului, ci subliniază numai faptul că ei au reușit să-și îndeplinească scopul pentru care au pornit în călătorie: să I se închine Pruncului și să-I ofere aur, tămâie și smirnă (Matei 2, 11), daruri care se referă la măreția și importanța destinatarului. Aurul și tămâia sunt menționate și în Isaia 60, 6 ca omagiu pe care popoarele aveau să-l aducă Dumnezeului lui Israel.

Pentru Părinții Bisericii, darurile oferite de magi Pruncului Iisus au o însemnătate aparte. Aurul simbolizează demnitatea regală a lui Iisus, smirna simbolizează moartea Sa, iar tămâia dumnezeirea Sa. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că magii „I s-au închinat și I-au adus daruri lipsite de toată greutatea legii iudaice; că nu I-au jertfit oi și viței, ci daruri care erau aproape de filosofia Bisericii noastre, adică: credință, ascultare și dragoste” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, VIII, I).

Darurile oferite de „magi” Pruncului Iisus cuprind prin însemnătatea lor Taina îndoitei naturi a Persoanei lui Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat.

Sfântul Evanghelist Ioan vorbește de folosirea smirnei la moartea lui Iisus, când prezintă faptul că Nicodim pregătise, printre altele, și smirnă, pentru ungerea trupului lui Iisus (Ioan 19, 39). Astfel, prin darul smirnei, magii prevestesc Taina jertfei pe Cruce a Pruncului născut la Betleem, pentru noi oamenii și a noastră mântuire.

Dreptmăritori creștini,

Dincolo de tradiția evanghelică, istorică sau folclorică,ce însoțește chipul acestor persoane numite „magi”, rămâne să învățăm din exemplul lor importanța căutării, a punerii în mișcare pentru a găsi Calea care ne duce la descoperirea Mântuitorului Iisus Hristos. Călătoria lor poate fi interpretată ca o pildă pentru așteptarea fiecăruia dintre noi, pentru căutarea noastră interioară, duhovnicească. Viața veșnică pe care ne-a adus-o Fiul lui Dumnezeu prin întruparea și nașterea Sa din Fecioara Maria implică cunoașterea singurului Dumnezeu adevărat și a lui Iisus Hristos, Fiul Său, pe care El L-a trimis în lume (Ioan 17, 3).

De la magi învățăm ce înseamnă pelerinajul și procesiunea noastră istorică prin viața aceasta vremelnică, ce ne provoacă să luptăm pentru a învinge greutățile, să ne testăm și să încercăm să ne depășim limitele, pentru a deveni mai buni. Urmând lumina stelei, au devenit ei înșiși lumină, căutătorii neobosiți ai Adevărului, nădejdea vie a unei așteptări care li s-a împlinit: aflarea lui Mesia – Hristos.

Însă lumina de care s-au împărtășit le-a dat o putere imensă, care constă în capacitatea lor de a dărui. Mișcați de dorința de a-L găsi pe Mesia lui Israel, Iisus, Mântuitorul lumii, în urma călătoriei săvârșite au aflat darul dumnezeiesc făcut lumii de Creatorul ei. Călătoria lor a fost jertfa sau sacrificiul adus de ei lui Dumnezeu, prin depășirea propriului egoism, a adâncului întunecat din ei, de care s-au eliberat, curățiți și pregătiți a se dărui pe ei înșiși ca dar al unei iubiri nemărginite. În același timp, Iisus este Darul pe care magii îl primesc, întâlnirea pentru care s-au pregătit și pe care o așteptau.

Întâlnirea cu Mântuitorul Iisus îți dă puterea de a căuta, de a te strădui să înțelegi, de a-ți lărgi propriul orizont, de a înfrunta obstacolele, de a-ți depăși propriile limite, fără să-ți pierzi nădejdea, chiar și atunci când totul pare că se năruie sau când avem impresia că totul este în zadar. Să nu încetezi niciodată să cauți Calea, Adevărul și Viața, care sunt Hristos, să-ți urmezi steaua ta, visul tău, să-i ajuți pe cei întâlniți pe Calea aceasta, împărătească. Experiența aceasta este adevărata bogăție pe care o putem dobândi fiecare dintre noi, care ne poate schimba și, din oameni simpli și obișnuiți, putând deveni „împreună cetățeni cu sfinții și casnicii Lui”.

Iubiți fii duhovnicești,

Punându-Vă la inimă chipul luminos al celor trei magi, GAȘPAR, MELCHIOR și BALTAZAR, căutători neobosiți ai Adevărului și următori Stelei celei luminoase, Vă adresez cuvânt de binecuvântare, de rugăciune stăruitoare și nădejde puternică, pentru ca, la Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului, Bobotezei și în Noul An – 2024 – Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, cu rugăciunile Sfinților tămăduitori, fără de arginți, să aveți pace, atât de importantă în aceste vremuri bântuite de spectrul războiului, să aveți bucurii sfinte, cu împliniri spirituale și materiale. Toate aceste daruri le puteți avea, fiind următori Mântuitorului Iisus Hristos, Cel ce este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14,6), Cel ce este „Lumina lumii” (Ioan 8,12).

Rămân al vostru Arhipăstor, pururi rugător către Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, ca să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă.

VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Categories: Articole