Prietenul Mirelui

Ziua de astăzi, 7 ianuarie, a doua zi după Botezul Domnului, este închinată preamăririi Sfântului Ioan Înaintemergătorul, ca unul care, botezând pe Mântuitorul în Iordan, a descoperit cel dintâi lumii, după semnul care i s-a dat de sus, că Domnul Iisus este cu adevărat Mesia, Marele Trimis al lui Dumnezeu, Mesia Cel aşteptat de toată lumea şi de noi, să vină să ne cureţe, să ne sfinţească, să ne lumineze, să ne primească viaţa şi fiinţa noastră de oameni, mereu şi de-a pururea şi să ne mântuiască. Dar Sfântul Ioan a fost Prooroc şi un Înaintemergător faţă de Mântuitorul Iisus, în toată viaţa şi strădania lui. Mai întâi, Sfântul Ioan este pecetluit cu această chemare încă de la venirea lui pe lume, printr-o naştere minunată şi vestit de înger (Luca1,17,76); apoi, încă de foarte tânăr, el este un Prooroc al pocăinţei. El iubeşte înfrânarea şi viaţa aspră din pustia Iordanului. Aici trăieşte el, predică, mărturiseşte şi botează în Iordan, pe cei care cred în el (Luca 3,1-6; Matei 3, 2-6); predica lui era: schimbarea vieţii; întoarcerea la Dumnezeu şi împăcarea cu Dumnezeu, pentru a primi viaţa nouă pe care o aduce Împărăţia lui Mesia: „Pocăiţi-vă căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor”(Matei 3,2). El este cel dintâi care face ceea ce predică, prin înfrânarea şi viaţa grea pe care o duce. Îmbrăcat în haină aspră, de păr de cămilă, nemâncând pâine, nici bând vin(Matei 3,4; Luca 7,33), hrănindu-se doar cu lăcuste şi miere sălbatică, ca un adevărat înger în trup, cum îl arată unele icoane; Botezul lui Ioan nu este botezul nostru al creştinilor. El însuşi face deosebirea între cele două botezuri: „Eu vă botez cu apă spre pocăinţă. Mesia va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc, spre mântuire(Matei 3, 11). Dar Sfântul Ioan, şi pentru botezul său, cere „roadă vrednică de pocăinţă”(Matei 3,8), dragoste de oameni, milostenie, dreptate, omenie, osândind pe făţarnicii care-l ispiteau, cărora el le spunea „pui de viperă” (Matei 3,7); atât de mare faimă de prooroc al Domnului îşi atrăsese Ioan, că mulţi se întrebau: „Nu cumva Ioan este Hristos-Mesia?” Iar Ioan le răspundea: „Nu sunt eu Hristos. Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: „Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui. Sunt solul trimis să gătesc calea înaintea Lui, Eu vă botez cu apă, dar în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L ştiţi, Care este mai mare decât mine şi eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor Lui. Şi tocmai pentru aceasta am venit, botezând cu apă, ca El să fie cunoscut în Israel”(Ioan 1,31); Mântuitorul Însuşi cinsteşte pe Sfântul Ioan, ca pe un adevărat Prooroc al Domnului. Vorbind despre Ioan, Mântuitorul spune: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? Un prooroc? Da, vă spun, dar şi mai mult decât un prooroc. Adevăr vă spun că, între cei născuţi din femeie, nu s-a sculat unul mai mare decât Ioan Botezătorul”(Matei 11,7-11). Iar dovada cu fapta este că Iisus S-a lăsat botezat de Ioan, în Iordan. În toată Evanghelia, dealtfel, Ioan este pentru Mântuitorul, un martor al lui Dumnezeu, de mare încredere; momentul de culme, din viaţa Sfântului Ioan a fost, însă, acela când, botezând, Ioan descoperă, în sfârşit, printre oamenii din vremea lui, pe Hristos-Mesia, în Persoana Domnului Iisus, după semnul ce i s-a încredinţat: „Am văzut Duhul pogorându-se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, mărturiseşte Ioan, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: „Peste Care vei vedea Duhul pogorându-se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duhul Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acela este Fiul lui Dumnezeu(Ioan 1,32-34). E ceasul din viaţa Sfântului pe care-l prăznuim astăzi, la 7 ianuarie. E ceasul când Ioan înţelege că, la Botezul său în Iordan, Domnul Iisus Hristos este, de fapt „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii”(Ioan1,29), Care S-a botezat, adică, pentru noi, El fiind fără de păcat; dar, însăşi slujirea Sfântului Ioan faţă de Mântuitorul, din clipa aceasta, se schimbă şi se face o fierbinte dăruire pentru Domnul Iisus, până la jertfă. Aşa, pe doi din cei mai buni ucenici ai săi, Sfântul Ioan îi îndeamnă să se ducă şi să urmeze pe Domnul Iisus(Ioan,1,35-40). Iar, când câţiva din ucenicii săi încearcă să deştepte o pornire de invidie în inima învăţătorului lor, faţă de Mântuitorul, Sfântul Ioan, printr-o zguduitoare înălţime de suflet, le răspunde: „Un om nu poate să ia nimic, dacă nu-i este dat de sus. Cel ce vine din cer este mai presus decât toţi. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”.(Ioan,3,27-31); şi, iată, acum, şi sfârşitul. În lupta lui pentru trezirea sufletelor, Sfântul Ioan Botezătorul nu putea să nu se întâlnească şi cu păcatul cel mai scandalos din ţara sa: regele Irod Antipa îşi izgonise legiuita soţie şi trăia acum cu Irodiada, soţia fratelui său Filip. Ioan îi zicea: „Nu se cade, rege, să ai femeie pe soţia fratelui tău”(Marcu 6,18). Dar mânia Irodiadei nu dormea. Mai întâi, ea a căpătat de la Irod, arestarea lui Ioan şi întemniţarea lui la Maherus, dincolo de Iordan. La ospăţul din ziua naşterii lui Irod, fata Irodiadei, însă, a dansat atât de plăcut, că regele i-a făgăduit că-i va da orice-i va cere. Şi, astfel, prin fiica sa, Irodiada a avut pe tipsie, de la rege, capul marelui Prooroc. Prietenul Mirelui s-a mutat la cer, ca Mucenic al Legii Domnului.