Potrivit Sfintelor Scripturi, Dumnezeu în „multe feluri și în multe chipuri” a cercetat pe poporul Său, l-a pregătit pentru venirea în lume a Fiului Său și, totodată, a făcut cunoscute și neamurilor păgâne viața nouă și veșnică posibilă prin Întruparea, pătimirile, moartea și învierea Fiului Său. Mântuitorul Hristos este numit încă de la naștere Emanuel, adică „Dumnezeu este cu noi”, și Care după înviere ne-a făgăduit: „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20).

 La întrebarea pe care și-au pus-o oamenii dintotdeauna, atât cei mai învățați, cât și cei mai simpli: „De ce Dumnezeu S-a făcut om?”, răspunsul a fost pentru că omul nu se poate mântui prin el însuși, de unul singur. Pentru ca moartea să fie biruită și nimicită, Dumnezeu, Creatorul Vieții, a trebuit să Se pogoare în adâncurile morții prin propria moarte. A trebuit să sufere pe cruce, să Se pogoare în mijlocul iadului și acolo să nimicească puterea morții. Numai așa putea să dea viață celor ce erau în întunericul și umbra morții. Numai acceptând moartea ca Dumnezeu și Om putea să învieze pe cei morți împreună cu Sine prin învierea Sa și să le dăruiască deplină participare cu El întru slava pe care o împărtășește cu Tatăl încă dinainte de facerea lumii (Ioan 17, 5).

(Preasfințitul Părinte Vincențiu, Pastorala la Nașterea Domnului 2020)

Categories: Articole