Menu Home

Rugăciune stăruitoare pentru cântărețul bisericesc

  Miercuri, 26 mai 2021, la Înjumătățirea Praznicului Cincizecimii, după rânduiala de rugăciune, s-a făcut mijlocire stăruitoare pentru fratele Gheorghe, creștinul ce s-a oferit voluntar să ofere la slujbele de sâmbătă și duminică răspunsurile și cântările liturgice, aflat în cuptorul încercărilor pricinuite de boală.

  Fiind pe patul Spitalului Orășenesc Lehliu Gară, în grija bunilor medici Irinel și Marius Graure, în biserică s-au citit rugăciuni pentru grabnică tămăduire și pentru buna desfășurare a actului medical, învocându-se ajutorul sfinților tămăduitori.

  Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai îndurat cu răbdare biciuirea şi rănirea preasfântului Tău trup, ca să mântuiești sufletele și trupurile poporului Tău, Ţie ne rugăm: Priveşte cu bunăvoință spre robul Tău (N) care suferă cu trupul și întăreşte-l să îndure cu răbdare tot ceea ce Tu vei rândui spre folosul lui. Fă ca neputința trupului să-i slujească spre îndreptarea și mântuirea sufletului său. Insuflă pricepere medicilor care-l vor opera și binecuvintează mijloacele ce se vor folosi pentru vindecarea lui, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor doctori tămăduitori fără de arginți: Cosma și Damian, Chir şi loan, Pantelimon și Ermolae, Samson și Diomid, Mochie și Anichit, Talaleu și Trifon, ale Sfinților Ierarhi Nectarie de la Eghina și Luca al Crimeei, ale Sfântului Mărturisitor loan Rusul, ale Sfinților Cuvioși loan Iacob de la Neamţ, Patapie și Efrem cel Nou, și pentru ale tuturor Sfinţilor Tăi. (Molitfelnic)

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut