Celui care nu mai trăiește după trup, ci se lasă călăuzit de Duhul lui Dumnezeu și este numit fiu al lui Dumnezeu și devine conform chipului Fiului lui Dumnezeu, i se dă denumirea de „duhovnicesc”. Așa cum capacitatea de a vedea se află în ochiul sănătos, la fel, lucrarea Sfântului Duh este în sufletul purificat.
De asemenea, așa cum cuvântul este în suflet, fie că este gândit cu inima sau exprimat cu limba, la fel este și cu Duhul Sfânt, fie că dă mărturie duhului nostru și strigă în inimile noastre: Avva, Părinte (Gal 4,6), fie că vorbește în locul nostru, după cum s-a spus: Nu sunteți voi cei care vorbiți, ci Duhul Tatălui este cel care vorbește în voi (Mt 10,20).
În afară de aceasta, Duhul este conceput ca un tot prezent în toate părțile, după distribuția darurilor Sale. Căci noi toți, de fapt, suntem mădulare unii pentru alții, dar avem daruri diferite după harul lui Dumnezeu care ne-a fost dat.
De aceea, ochiul nu poate să spună mâinii: „Nu am nevoie de tine” și nici capul nu poate să spună picioarelor: „Nu am nevoie de voi” (1Cor 12,21). Dimpotrivă, mădularele, toate împreună, compun trupul lui Hristos, în unitatea Sfântului Duh; ele își oferă unele altora serviciile necesare, după darurile pe care le-au primit.
Căci Dumnezeu a dispus mădularele în trup, pe fiecare cum a voit. Mădularele însă au aceeași grijă unele față de altele, după comuniunea spirituală care inspiră compasiunea lor reciprocă. De aceea, dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el, iar dacă este cinstit un mădular, toate se bucură împreună cu el (1Cor 12,26).
De asemenea, așa cum părțile sunt în tot, la fel, fiecare dintre noi este în Duhul Sfânt, pentru că noi toți suntem într-un singur trup și am fost botezați într-un singur Duh.
Așa cum Tatăl este văzut în Fiul, la fel, Fiul este văzut în Duhul Sfânt. Astfel, adorarea în duh indică acea activitate a minții noastre care are loc în lumină, după cum putem învăța din cuvintele adresate samaritencei. Aceasta, dezorientată de obiceiul țării ei, credea că adorarea se face într-un singur loc, însă Domnul, schimbându-i ideea, i-a spus că adorarea trebuie să se facă în duh și adevăr, definindu-se clar pe Sine ca adevăr.
Prin urmare, așa cum vorbim despre o adorare în Fiul, adică în chipul lui Dumnezeu Tatăl, la fel, trebuie să vorbim despre o adorare în Duhul Sfânt, ca în Cel care arată în El Însuși dumnezeirea Domnului.
Ca să vorbim exact și logic, noi contemplăm strălucirea slavei lui Dumnezeu prin iluminarea Sfântului Duh și, prin amprenta Lui, suntem duși la Cel a cărui amprentă și pecete perfect egală este.
(Sf Vasile cel Mare)
Categories: Articole