Un singur suflet în două trupuri

Eram împreunã la Atena. Plecați din aceeași patrie, rãspândiți asemenea cursului unui fluviu în diferite regiuni din dorința de a învãța, am ajuns din nou împreunã ca și cum ne-am fi dat întâlnire, însã, în realitate, așa voise Dumnezeu. Atunci, așadar, nu numai cã aveam un mare respect fațã de marele meu Vasile, deoarece vedeam în el atât seriozitatea comportamentului, cât și maturitatea și prudența cuvintelor sale, ci îi îndemnam sã facã la fel și pe cei care nu-l cunoșteau. Mulți însã îl stimau foarte mult, fiindcã îl cunoscuserã și îl ascultaserã deja. Ce rezultã de aici? Cã aproape numai el, din toți cei care veneau sã studieze la Atena, era considerat ca ieșit din comun, deoarece dobândise o stimã care îl punea deasupra simplilor ucenici. Acesta a fost începutul prieteniei noastre; de aici s-a nãscut scânteia care ne-a unit; așa ne-am simțit cuprinși de o dragoste reciprocã. Când, dupã câtva timp, ne-am mãrturisit reciproc dorința și am înțeles cã înțelepciunea era ceea ce cãutam amândoi, atunci am devenit în întregime unul pentru celãlalt: aveam același acoperiș, aceeași masã, aceeași viațã, același orizont, mãrind zilnic dorința noastrã comunã cu mai multã fervoare și cu mai multã tãrie. Eram conduși de aceeași aspirație spre bogãția cea mai invidiatã: știința. Dar între noi nu exista invidie; era apreciatã, în schimb, emulația. Lupta noastrã era nu cine obține primul loc, ci cine îi permite celuilalt sã-l obținã. Cãci fiecare considera elogiul primit de celãlalt ca fiind al sãu. Era ca și cum am fi avut un singur suflet în douã trupuri. Dacã nu trebuie crezuți cei care spun cã totul se aflã în toate, noi putem fi însã crezuți, deoarece eram unul în celãlalt și unul cu celãlalt. Pentru amândoi, singura ocupație și dorințã era virtutea și sã trãim îndreptați cãtre speranțele viitoare, comportându-ne ca și cum am fi ieșit din aceastã lume înainte de a fi lãsat viața prezentã. Având aceastã perspectivã, ne orientam viața și toate acțiunile pe calea poruncilor divine și ne stimulam reciproc la iubirea virtuții. ªi sã nu mi se ia drept laudã dacã spun cã eram unul pentru altul o normã și o regulã pentru a distinge binele de rãu. Și dacã alții au un titlu pe care îl primesc de la pãrinți, sau și-l dobândesc ei înșiși prin activitãțile și faptele vieții lor, pentru noi, în schimb, era o mare realitate și o mare onoare sã fim și sã ne numim creștini. (Sf Grigorie Teologul despre prietenia cu Sf Vasile cel Mare)

0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...