Menu Home

Sinodalitate și autocefalie în istoria BOR (XXI)

Aspecte canonico-juridice ale reformelor bisericești din sec. XIX Privind spre Sinodul General al Legii lui Cuza, sunt de evidențiat următoarele aspecte: – Calitatea lui de sinod general, prin participarea clericilor inferiori și a mirenilor, nu este conformă cu canoanele ce prevăd exclusiv componență arhierească; – Atribuțiile sale asupra conducerii și […]

Să-I mulţumesc, mă simt dator!

Când îmi îndrept puţin privirea La tot ce am în jurul meu, Mă simt dator, cu mulţumirea Să mă întorc spre Dumnezeu. Că tot ce-am întâlnit în cale Şi tot ce încă întâlnesc, E opera iubirii Sale… Eu pentru asta-I mulţumesc! Când văd un firişor de iarbă, O floare simplă […]

Minune! Primele imagini

„Copilul, fiinţă nouă şi neprihănită, necumpărată de ispitele aparenţelor înşelătoare, culege pretutindeni urmele minunilor. Când un copil deschide pentru prima oară ochii, întreg universul cu tainele joacă în apele luminate ale ochilor săi. (Ernest Bernea)

Se apropie sorocul nemincinoasei fagăduințe

„Înjumătăţindu-se Praznicul, sufletul meu cel însetat adapă-l cu apele dreptei cinstiri de Dumnezeu, Mântuitorule; că tuturor ai zis: Cel însetat să vină la Mine şi să bea! Izvorule al vieţii, Hristoase Dumnezeule, slavă Ţie!“ „Apropiatu-s-a revarsarea cea din plin a dumnezeiescului Duh peste toți, precum este scris. Sorocul nemincinoasei făgăduințe, date […]

Să crească tensiunea!

Fiindcă ne-am învrednicit, cu darul lui Dumnezeu, a petrece praznicul Sfintelor Paşti, pentru aceea să ne apropiem, iarăşi, de lucrul nostru. Întâi, să ducem mai departe nevoinţa noastră, iar, al doilea, să avem de-a pururea înaintea ochilor noştri mântuitoarele Patimi, Răstignirea, Îngroparea şi Învierea. Ca, prin îndeletnicirea cu ele, neprinşi […]

Flori de salcâm

Cu dărnicie, către lume, Trimite-al Raiului tărâm În dulci parfumuri îmbăiată – Suava floare de salcâm. Cu veselie râd ciorchinii De-un alb curat şi diafan – De fac să cadă, umilită, Semeaţa floare de castan. Roşcata zare-şi descreţeşte, Deodată, fruntea-n răsărit Şi de uimire se albeşte – Ghicind că vara […]

Cât de măreţe sunt lucrurile Tale, Doamne !

Lumea văzută e un reflex al lucrării Dumnezeieşti, pentru că în vreme ce contemplăm opera, în acelaşi timp Îl admirăm pe Creator. Este întocmai ca în lumea artelor: unele sunt lucruri pline de viaţă, aşa cum le deducem din mişcarea corpului ori din sunetul glasului, încât atunci când au început […]

Sari la conținut