În mod tradițional crucile din piatră cioplită/ troițele sunt lucrări comunitare- se amplasează la răspântii (împreună cu fântâna călătorului), la hotarul loturilor de teren, la un anumit loc în amintirea unui eveniment local (întâmplare extraordinară sau procesiune cu moaște).
O dimensiune mai personală a crucii din piatră este cea de mormânt.
A) Troița- fântână
Troiţele-fântână sau cele ridicate lângă fântână marchează izvorul de apă şi asociază, în cele mai multe cazuri, cele trei elemente ce compun tabloul credinţei pentru cel plecat la drum: “apa bună de băut, crucea – loc de închinăciune, lemnul – copacul, liant între Lumea cu Dor şi Lumea fără Dor”. Dacă, la acestea, se adaugă şi jgheabul cu rol de loc pentru adăpat animalele, atunci se întregeşte imaginea relaţiei de întrajutorare dintre om şi animalele din gospodărie.
În anul 1894, Tudorache Petrache, sapă o fântână și înalță, în lungul văii ce brăzdează satul Valea Rusului, o cruce votivă. Este deosebit de interesant că în același an, 1894, Petrache Tudorache suportă financiar și o reparație generală a bisericii. Cercetări mai aprofundate au evidențiat că în respectivul an a decedat soția acestuia, Maria.
În semn de pomenire, soțul supraviețuitor întreprinde două lucrări „clasice” pentru cultul morților: sapă o fântână la răscruce și participă la reparația bisericii.
Inscripția (ușor de citit) de pe crucea numită până azi „a lui Tudorache”, nu consemnează resortul respectivei lucrări, pomenind nominal doar familia sa: „ 1 IUNIE 1894 REDICAT (DE) TUDORAKE/ AKEASTA KRUKE SAU RIDICATU DE (M?)INE PETRAKE TUDORAKE MARIA PETRAKE DUMITRA MARIA MARIA MARIEA STOIAN VASILICA”
Din fântână se păstrează colacul de calcar de la suprafață, spart în două bucăți. Crucea este încadrată ca monument istoric din categoria memorial-funerare cu următoarele coduri de inventariere: ”Nr. Crt. 280 – Cod LMI 2004 – CL-IV-m-B-14747 – Cruce de hotar – sat PLEVNA, comuna LUPSANU; „Valea Rusului”; Datare: 1894
Categories: Articole