Menu Home

Cateheză asupra veșmintelor preoțești

… aşadar (având a oficia în biserică), slujitorul îmbracă veşmintele preoţeşti împreună cu ceilalţi ierei; închinându-se de trei ori înaintea jertfelnicului, se roagă şi el (cele ce s-a rugat arhiereul sărutând sfânta Masă) şi arătând astfel iubirea lui faţă de Dumnezeu şi unirea cu El şi că a fost sfinţit de la jertfelnic; binecuvântează apoi şi sărută ca şi arhiereul fiecare din sfintele veşminte, şi aşa le îmbracă arătând că sunt sfinţite, că se sfinţesc prin crucea lui Hristos şi, îmbrăcate, împărtăşesc la rândul lor sfinţire. 
Aşadar, el îmbracă cinci veşminte ca unul consacrat şi care a primit har să lucreze celebrările şi, devenind şi fiind numit luminător, luminează sufletele şi trupurile credincioşilor prin Taine, atât prin Botez, cât şi prin Cuminecare. Căci cinci sunt simţurile desăvârşite ale trupului şi cinci puterile sufletului, pe care iereul le sfinţeşte botezând şi sfinţind pe om prin Cuminecare. 
Cele pe care le îmbracă sunt stiharul, epitrahilul, brâul, mânecuţele şi felonul; iar acestea sunt albe din pricina purităţii şi luminozităţii harului, dar de multe ori sunt şi purpurii în timpul posturilor pentru că noi, care am păcătuit, suntem în doliu şi din pricina Celui ce S-a jertfit pentru noi, pentru că atunci când am ajuns la pomenirea Pătimirii Lui, pe care urmează să o prăznuim, să-L imităm. (Sf Simeon Noul Teolog)
Ioan I. Ică Jr, Integrala comentariilor liturgice bizantine, Deisis, 2012

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut