Menu Home

Melchisedec, tipul lui Hristos

Căci acest Melchisedec… împăratul dreptăţii, apoi şi împăratul Salemului, adică împăratul păcii, fără tată, fără mamă, fără spiță de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, rămâne preot pururea“ (Evrei 7, 1, 2-3).

Oare nu s-au tulburat auzurile voastre, auzind despre un om că este fără tată, fără mamă? Cred că da, căci nedumerirea aceasta se referă şi la Hristos. Dacă este fără de tată, cum este Fiu şi încă Unul Născut? Fiul trebuie să aibă tată, altfel nu va fi Fiu. Dar Fiul lui Dumnezeu este şi fără tată şi fără mamă. Cum? Fără tată după naşterea cea de jos, iar fără de mamă, după cea de sus. Căci n-a avut tată pe pământ, nici mamă în cer. „Fără spiță de neam“. 

Să audă cei ce iscodesc fiinţa Lui. Şi cu toate că unii atribuie aceasta, adică „fără spită de neam“, naşterii celei de sus, dar ereticii nici aşa nu voiesc, căci o iscodesc şi o cercetează. Iar unii mai îngăduitori dintre aceştia, socotesc aceasta la naşterea cea de sus, dar nu sunt de acord pentru cea de jos. Iar noi să arătăm că Pavel a vorbit pentru amândouă naşterile, şi cea de sus şi cea de jos. Cea de sus este înfricoşată, iar cea de jos tainică. Despre această de jos Isaia zice: „Şi neamul Lui cine-l va spune“ (Is. 53, 8). Dar poate vei zice că el n-a zis pentru naşterea de sus. Dar ce vom avea de zis către Pavel, care după ce a spus despre amândouă naşterile, pe urmă a spus „fără spiţă de neam”? După ce a zis „fără tată, fără mamă“, a spus „fără spiţă de neam“. Nu numai după naşterea de sus, în care este fără mamă, să crezi că este fără spiţă de neam, ci şi după cea de jos, după care este fără tată. Deci, după ce a zis despre amândouă nașterile, a zis şi fără spiţă de neam. Şi dacă naşterea de jos fiind neînţeleasă, cum vom îndrăzni să cercetăm pe cea de sus? Dacă pridvoarele Bisericii sunt atât de măreţe şi priinuitoare de frică sfântă, cum va îndrăzni să intre cineva în cele neumblate? 

Că Fiul s-a născut din Tatăl, ştiu. Iar cum, nu ştiu. Şi cum că S-a născut din Fecioara, ştiu. Dar cum, nu ştiu. Şi nici aici nu înţeleg chipul naşterii. Naşterea celor două firi se adeverează, însă chipul lor se tace. Şi precum naşterea din Fecioară, este necunoscută, cu toate că mărturisesc că S-a născut şi nu tăgăduiesc din pricina neştiinţei chipului, aşa şi nașterea de la Tatăl. (Sf Ioan Gură de Aur)

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut