Dată fiind concepția protestantă privind stricarea totală a omului, „până la măduvă” , ajungând nesimțit, ca a unui buștean, și suficiența pentru mântuire doar a credinței, publicațiile de propagandă ale cultelor neoprotestante resping învățătura biblică a faptelor bune, socotind că mântuirea nu se capătă ca răsplată pentru fapte. (de fapt făcând o confuzie voită între Măntuirea lucrată de Domnul Iisus și împroprierea de către fiecare credincios a mântuirii aduse de Domnul Hristos)
Sfinții noștri părinți, în cazul de față Varlaam, Mitropolitul Moldovei, s-a ostenit în anul 1654, de a întocmi lucrarea Răspuns împotriva Catehismului calvin în care prezentând tezele protestantismului dă un răspuns profund biblic în privința faptelor bune:
În capitolul al 9-lea al acestei cărțulii
găsim următoarea întrebare: – Însă putem noi să facem multe [lucruri bune] pentru [iertarea] păcatelor noastre?
Ba, dimpotrivă, ne înmulțim și ne sporim zilnic păcatele, după cum spune Evanghelistul Matei: „Și ne iartă nouă păcatele noastre” [Mt. 6, 12].
Răspunsul soborului celor două țări [românești]
De cine va asculta omul, față de acela va fi rob, pentru că ascultă de el. Și așa spune și Apostolul Pavel: „Au/oare nu știți că celui căruia vă supuneți pe voi robi, întru ascultare, sunteți robi aceluia pe care îl ascultați, căci păcatul e spre moarte, iar ascultarea e spre dreptate?” [Rom. 6, 16]. După cum spune și Sfântul Apostol Iacov: „Nimeni fiind supărat să nu grăiască: sunt de Dumnezeu supărat. Fiindcă Dumnezeu nu supără prin răutăți. Și Acela nu supără pe nimeni, ci fiecare de pofta lui e supărat, pentru că e tras/atras și înșelat de către ea”[Iac. 1, 13]. După cum se spune: toate păcatele ies din inimă și din gândul nostru, ca și apa din izvor. Și acest adevăr îl arată și Domnul Hristos, atunci când spune că inima este vistieria și a bunelor și a relelor: „căci omul bun, cu adevărat, din vistieria inimii sale scoate pe cele bune, iar cel rău din vistieria inimii sale scoate pe cele rele” [Mt. 12, 35].
Pentru aceasta spune Pavel: „Dacă veți omorâ cu Duhul lucrurile cele trupești, [atunci] veți fii vii” [Rom. 8, 13]. Iar cum se omoară cu Duhul lucrurile cele trupești, tot Apostolul Pavel ne spune: „căci trupul se ridică împotriva sufletului, iar sufletul împotriva trupului” [Rom. 7, 23]. Și după cum vezi, Apostolul Pavel ne învață să luptăm, să stăm tari împotriva trupului și cu lucrurile sufletului să omorâm lucrurile trupului. Și în alt loc, iarăși ne spune: „Îmbrăcați-vă întru toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva vicleșugurilor diavolești” [Efes. 6, 13, 16]. Iar armele lui Dumnezeu sunt ruga/ rugăciunea, postul, răbdarea, curăția, milostenia și altele asemenea acestora. Pentru că cel ce se nevoiește de la toate [cele rele] se abține. Și iarăși ne învață [Dumnezeiescul Pavel] în altă parte: „Întru toate să vă tocmiți pe voi înșivă ca niște slugi ale lui Dumnezeu, întru răbdare multă, în scârbe, în nevoi, în greutăți, în osteneli, în nedormire, în postire” [II Cor. 6, 4-5]. Și pe toate acestea, Sfântul Pavel ne spune să le facem nu numai pentru păcatele noastre ci, chiar dacă am fi fără de păcat, suntem datori să le facem. Fiindcă așa ne învață el: „Nu-s vrednice ostenelile vremii de acum, de slava ce se va arăta întru noi” [Rom. 8, 18]. Pentru aceea, tot el spune: „Să nu fim supărați! Căci de ni se strică omul nostru cel din afară, cel din lăuntru se înnoiește în toate zilele” [II Cor. 4, 16]. Adică, atunci când ne ostenim şi ni se slăbănogeşte trupul, atunci sufletul se înnoiește și se întărește. Iar grijile noastre [pentru virtute] sunt ușoare, adică puține, în comparație cu slava cea veșnică, pe care ne-o agonisesc nouă faptele noastre [cele bune].
Iar faptele [bune] sunt grijile, despre care Pavel Apostolul spune că sunt ușoare, însă ne dau nouă o mare slavă, adică slava cea veșnică. Iar despre asta spune și în alt loc: „Cu frică și cu cutremur lucrați la mântuirea voastră” [Filip. 2, 12]. Căci suntem învățați, ca în toate zilele să ne rugăm la Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre, după cum se spune la Matei: „Și ne iartă nouă păcatele noastre” [Mt. 6, 12]. Și aici, Domnul ne arată două lucruri. Mai întâi, îl înțelepțește pe om, pentru ca să împlinească porunca cu care este dator, adică iubirea aproapelui. Căci de aceea spune: „Și ne iartă nouă păcatele, după cum și noi iertăm datornicilor noștri”. Adică eu te iert, pentru ca și Dumnezeu să-mi ierte mie. Căci dacă eu nu iert, nici Dumnezeu nu-mi iartă mie. Iar în al doilea rând, pentru ca tot omul să înțeleagă că a greșit lui Dumnezeu. Și chiar dacă nu am face niciun păcat, tot trebuie să ne rugăm [pentru iertarea Sa], pentru că înaintea lui Dumnezeu nimeni nu este fără de păcat. După cum ne învață și Domnul nostru: „Cereți și vi se va da vouă, bateți și vi se va deschide. Căci tot cel care va cere i se va da și cel care va cerca va afla și cel care bate i se va deschide” [Mt. 7, 7-8]. Și de aceea trebuie să înțelegi, că întreaga Sfântă Scriptură nu ne învață să nu facem destule pentru păcatele noastre sau că, dacă vom face mai multe păcate ne vom încărca pe zi ce trece. Ci acestea sunt afară de Sfânta Scriptură și de poruncile Domnului și Dumnezeului nostru. Căci Cel adevărat, Care nu ne minte, așa ne învață: să facem destule [fapte bune] pentru păcatele noastre. Căci ne zice: „Împacă-te cu pârâșul tău degrabă, până ești pe cale cu dânsul, ca să nu te dea pârâșul pe tine judecătorului iar judecătorul să te dea slugii și în temniță să te arunce” [Mt. 5, 25]. Iar în alt loc ne învață ca să nu fim lipsiți de vreun lucru bun, spunându-ne: „Fiți desăvârșiți, după cum și Părintele vostru Cel ceresc este desăvârșit” [Mt. 5, 48]. Deci vezi că Domnul Hristos nu ne face să ne îndoim încoace și încolo, după cum scrie în această cărțulie [ci, dimpotrivă,] ne întărește [pe noi], pentru ca să nu fim lipsiți de niciuna și, mai mult decât atât, ne dă și pildă [în acest sens]. Pentru că ne spune: „Tot lemnul ce nu va face roadă va fi bun de tăiat și în foc se va arunca” [Mt. 7, 19]. (Pr Dr Dorin Octavian Picioruș)
Categories: Articole