Menu Home

9 martie-pomenirea mucenicilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste

Mare este soborul mărturisitorilor şi mucenicilor care la Canal şi în coloniile de muncă, la Aiud, la Târgu Ocna, la Piteşti, la Gherla şi în celelalte temniţe au pătimit pentru Hristos.

Cu limbă de moarte noii mucenici ne‑au cerut să nu îi răzbunăm, arătân­du‑ne că răzbunarea e doar a Ta, Doamne, şi că doar prin iubirea vrăjmaşilor noştri vom putea păstra în inimile noastre harul Sfântului Duh.

 

Când la praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi li s‑a cerut deţinuţilor să intre în apa îngheţată a deltei, ca să adune stuf, şi paznicii erau pregătiţi să îi împuşte pentru nesupunere, s‑a auzit glasul părintelui Ilie, care a zis: „Să intrăm în apă, că Mai­ca Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi ne vor scoate ne­vă­tă­maţi. Că, altfel, vom fi împuşcaţi”. Şi, pentru credinţa lui, a apărut soarele, care a alungat gerul, încălzindu‑i, şi, deşi au muncit multă vreme în apă, nu s‑au îmbolnăvit, căci i‑a acoperit harul Sfântului Duh.

 

La Baia Sprie deţinuţii şi‑au făcut clopote din sfredele, anunţând începutul sfintei slujbe de Paşti, iar preoţii, neavând odăjdii au slujit în salopete, aducând în inimile pătimitorilor bucuria creştinilor din catacombele Romei. Şi, cântând fără teamă imnul învierii lui Hristos, au arătat cu toţii că Domnul învierii în inimile lor era viu.

La Baia Sprie, pregătindu‑se să prăznuiască în adâncul pământului Învierea lui Hristos, deţinuţii desenau pe pereţii minei semnul crucii, spunând: „E semnul izbăvirii şi vrem să‑l vedem peste tot. Noi suntem creştini şi credem că şi de la crucea Domnului putem primi ajutor”. Şi, fără să se teamă să mărturisească credinţa în Hristos, Îl lăudau pe Dumnezeu, căruia noi Îi cântăm: Aliluia.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut