PROCESUL RELIGIOS (Mt 26, 57- 27, 1; Mc 14, 53-15, 1; Lc 22, 54- 71; In 18, 13- 28)
2) În fața lui Caiafa
O serie de comentatori sunt de părere că pentru judecarea lui Iisus au avut loc doua sedințe ale Sanhedrinului: una noaptea, îndată după ce fusese înfățișat lui Anna, care era autorul moral și instigatorul mișcării contra Mântuitorului , și o a doua dimineața, sub conducerea lui Caiafa, înainte de a-L trimite la Pilat. Ipoteza respectiva se intemeiaza pe marturiile lui Marcu si Matei, atestata de versetele: „Si au dus pe Iisus la arhiereu si s-au adunat acolo toti arhiereii si batranii si carturarii” (Marcu 14, 53). Acest text preceda interogatoriul; tot Marcu spune: „Si indata dimineata, arhiereii, tinand sfat cu batranii, cu carturarii si cu tot sinedriul si legand pe Iisus, L-au dus si L-au predat lui Pilat” (Marcu 15, 1).
„La prima sedinta s-a dezbatut procesul religios, constatandu-se, din punctul de vedere al conducatorilor evrei, vinovatia lui Iisus. A doua nu va avea decat un caracter pur formal: ea va confirma sentinta data de prima si va hotari predarea lui Iisus in mainile procuratorului, formulandu-se in acest scop si acuzatia de ordin politic” .
Sinedristii cautau, asa cum arata Marcu, o marturie care sa indreptateasca osandirea la moarte, de aceea chemara o serie de martori, negasind insa nici o acuzatie valabila, „desi venisera multi martori mincinosi” (Matei 26, 60). In cele din urma venira inca doi, care afirmara ca Iisus spusese: „Voi darama acest templu facut de mana, si in trei zile altul, nefacut de mana, voi cladi” (Marcu 14, 58). Spusele lor se intemeiau pe cele rostite de Domnul cand praznuise cel dintai Pasti la Ierusalim (Ioan 2, 19). Iisus, raspunzand atunci la cererea staruitoare a evreilor de a le da semn, profetise moartea Sa, folosind in chip metaforic cuvantul „templu” pentru a desemna propriul trup. Insa ascultatorii Sai, rau intentionati si nepregatiti pentru o asemenea revelatie, au crezut ca El Se referea la daramarea templului. Sa nu se uite apoi ca, in ultima cuvantare cu caracter eshatologic, Domnul daduse sa se inteleaga ca Ierusalimul si templul vor fi nimicite. Coreland aceste afirmatii, se putea deci trage concluzia, de catre cei rauvoitori, ca El ar avea intentia sa Se atinga de sanctuarul Legii vechi.
Totusi, asa cum consemneaza Marcu, cele afirmate de cei doi martori mincinoși nu coincideau (Marcu 14, 59), de aceea Caiafa, adresandu-se lui Iisus, il intreba: „Nu raspunzi nimic la tot ce marturisesc impotriva Ta acestia?” (14, 60). Dar El tacu si nu raspunse nimic – aminteste Marcu. Fara indoiala, Mantuitorul nu urmarea sa Se apere de acuzatia de mai sus, caci pentru aceasta ar fi trebuit sa dezvaluie semnificatia intruparii si a Patimilor Sale, taine pe care judecatorii Sai nu le puteau intelege. De aceea prefera sa taca.
Vazand ca depozițiile martorilor nu scosesera la iveala nicio vina a acuzatului, marele preot continuă totuși procesul, dovedind că „insistența de a continua dezbaterea sinedriul prin interogatoriu nu indică obiectivitate și imparțialitate,ci pornirea de a dovedi cu orice preț, acuza, tendința de a executa prin toate mijloacele procedurale planul conceput mai ănainte, și care trebuia să se termine prin sentința de moarte” .Caiafa Îi pune lui Iisus intrebarea cruciala, menita sa-I pecetluiasca soarta: „Te jur pe Dumnezeul cel viu, sa ne spui noua de esti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu” (Matei 26, 63). Este un moment solemn, subliniat atat de atitudinea lui Caiafa – se scoala in picioare -cat si de invocatia ce insoteste intrebarea sa. Arhiereul dadea glas unei intrebari care ii framanta pe multi, fara ca personal sa fi fost probabil tulburat de zvonurile in legatura cu mesianitatea lui Iisus. Prin ea, Caiafa urmarea doar sa-I intinda o cursa, pentru a-L putea acuza de sacrilegiu .
De data aceasta, Domnul nu mai are nici o retinere si, ceea ce nu voise sa descopere fariseilor care il iscodeau neincetat, dezvaluie acum intr-o clipa: „Eu sunt – spune El – si veti vedea pe Fiul Omului sezand de-a dreapta Celui Atotputernic si venind pe norii cerului” (Marcu 14, 62). Folosind termeni si imagini proprii profetilor – coroboreaza o viziune a lui Daniel cu un verset din Psalmul 109 -, Iisus Se descopera drept Mesia cel asteptat, socotit de catre prooroci a fi insusi Fiul lui Dumnezeu.
Caiafa foloseste aceasta marturisire uluitoare drept un argument capital pentru a stabili vinovatia lui Iisus. El isi sfasie hainele, gest teatral ce se savarsea spre a pune in evidenta un sacrilegiu , si exclama: „A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iata acum ati auzit hula Lui” (Matei 26, 65). Apoi, adresandu-se celorlalti sinedristi, ii intreaba: „Ce vi se pare?”, iar acestia raspund intr-un glas, formuland verdictul: „Este vinovat de moarte” (26, 66). Trebuie subliniat dintru inceput ca marturisirea lui Hristos nu insemna numai o recunoastere formala a mesianitatii Sale, ci si a faptului ca El era Fiul Celui Preainalt. In principiu, a se da drept Mesia nu constituie o vina – bineinteles, pana la proba contrarie. Ceea ce le aparea insa sinedristilor drept un adevarat blestem era tocmai descoperirea ca El ar fi Fiul lui Dumnezeu, chemat sa judece neamurile in Ziua de apoi. Dupa ce Sanhedrinul pronunta sentinta de condamnare la moarte impotriva lui Iisus, slujitorii si ostasii care il pazeau incepura sa-L insulte si sa-si bata joc de El, dand astfel frau liber celor mai josnice impulsuri din fiinta umana. Acestia il bateau, apoi, acoperindu-I fata, ii spuneau: „Prooroceste cine este cel ce Te-a lovit!” (22,64). „Această ședință nocturnă fiind ilegală- desfășurată noaptea și în ajunul sărbătorii-decizia ei trebuia ratificată printr-o ședință diurnă, mai ales că în chestiuni de pedeapsă capitală se cerea prezența plenului sinedriului.”
Categories: Articole