Învăţătura despre pogorârea Domnului Hristos la iad este menţionată în al V-lea articol de credinţă din Simbolul Apostolic şi în cel Atanasian. Această învăţătură a intrat şi în cultul liturgic ortodox, precum şi în Mărturisirile de credinţă ale Bisericii Ortodoxe. În legătură cu această coborâre a lui Hristos la iad, Sfântul Chiril al Alexandriei afirmă: „Sufletul lui Hristos care fusese unit cu Logosul divin s-a coborât la iad; şi folosindu-se de puterea dumnezeiască şi stăpânirea divină, s-a arătat şi duhurilor de acolo (. . .) Cuvântul lui Dumnezeu (Logosul), unit prin iconomie cu sufletul Său (al lui Hristos), ( …) mergând a vorbit cu duhurile (sufletele morţilor) din închisoare (din iad), ca suflet către suflete. Nu spun că Dumnezeirea singură şi de sine însăşi a Unuia Născutului S-a coborât la iad şi a predicat duhurilor de acolo, complet separată de suflet ( …). Ci, precum Unul-Născut a petrecut în trup cu cei care trăiau în trupuri, tot aşa sufletelor din iad le-a vorbit sufletul”. Această coborâre a lui Hristos la iad cu sufletul îndumnezeit sau cu sufletul unit cu Dumnezeu s-a petrecut îndată după răstignire şi punerea în mormânt a trupului Domnului Hristos şi a durat până la Învierea Sa din morţi. El a adresat mesajul mântuirii duhurilor celor răposaţi de la Adam şi până atunci, „duhurilor ţinute în închisoare” (1 Petru 3, 19), dar nu toți au beneficiat de efectele răsumpărătoare ale jertfei lui Hristos şi de propovăduirea Lui de acolo. Hristos a dus vestea cea bună către toate sufletele, de la Adam până la venirea Domnului, deci nu numai la cei din Vechiul Testament, care au trăit conform voii lui Dumnezeu, ci şi la cei dintre „neamuri sau la păgâni” (Matei 8, 10). Domnul s-a coborât la iad cu sufletul, ca să binevestească şi acolo împlinirea profeţiilor mesianice, începutul prăbuşirii puterii diavolului şi a morţii (Efeseni 4, 9; 1 Petru 3, 18-20; 4, 6), şi ca să se arate şi acelora care n-au crezut în venirea Lui şi L-au respins. Chiar dacă au luat toţi cunoştinţă de venirea şi de opera Lui răscumpărătoare, drepţi şi păcătoşi, n-au putut beneficia toti de ea, ci numai cei drepţi. Aceştia, chiar dacă nu L-au cunoscut pe Dumnezeu cel adevărat şi n-au auzit de Mesia, au împlinit însă virtuţile naturale. Sfântul Ioan Gură de Aur menţionează în acest sens: „Tirania morţii a fost înlăturată prin Trupul lui Hristos care a devenit nemuritor. Dar aceasta nu înseamnă că au fost iertate păcatele tuturor celor ce au murit înainte de venirea Lui”. În acest sens şi Sfântul Chiril al Alexandriei menţionează: „Hristos, mergând cu sufletul în iad, a convorbit ca suflet cu sufletele; pe Care portarii iadului văzându-L s-au spăimântat şi porţile de aramă s-au sfărâmat şi încuietorile de fier s-au rupt. Şi Unul-Născut a strigat cu putere sufletelor care sufereau deopotrivă, „Ieșiți”, (…) le-a vestit şi celor din iad, ca să-i slobozească pe aceia câţi ar fi crezut, dacă El s-ar fi întrupat mai înainte şi ar fi trăit în vremea vieţii lor”. Hristos coboară la iad ca un împărat, ca un biruitor, vesteşte victoria morţii şi a diavolului şi îi eliberează de acolo pe cei drepţi. Raiul, „patria strămoşească şi părintească, rămăsese închis pentru toţi, după îndepărtarea lui Adam. Acum îl redeschide Iisus, în prezenţa tâlharului, care este primul dintre cei ce au intrat în împărăţia cerurilor”. Deci Domnul a redeschis raiul şi pentru noi şi a redat neamu lui omenesc locuinţa veşnică ( Fer. (n.n.) 

Categories: Articole