Menu Home

S-a pogorât la chipul de rob și S-a întors iarăşi la slava proprie

„Dar Unul-Născut ne-a adus folos şi în alte moduri întrupându-Se. Căci a zdrobit stăpânirea morţii, a luat puterea păcatului, ne-a dat tăria să călcăm peste şerpi şi scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului. Se potrivea deci foarte mult ca să ne îndemne pe noi sau pe sfinţii Săi ucenici să socotim că e dulce şi plăcut şi vrednic de toată preţuirea să fim totdeauna împreună cu El, Dătătorul atâtor bunătăţi, arătându-Se continuu prezent şi convieţuind cu noi. Dar Lui nu I s-a părut cu totul folositor să rămână timp atât de îndelungat în chipul smereniei, primit cu folos pentru iubirea faţă de noi, precum am spus înainte. Ci trebuia mai degrabă, odată ce a ajuns la sfârşit iconomia cea pentru noi, ca El să Se întoarcă la slava proprie Lui şi să Se întoarcă cu trupul asumat pentru noi la egalitatea cu Dumnezeu-Tatăl, pe care nu răpire socotind-o (căci o avea ca pe un bine propriu), S-a pogorât la lipsa noastră de slavă. Căci în timp ce era pe pământ, deşi era Dumnezeu adevărat şi Domnul tuturor, a socotit că aceasta nu va fi niciunuia dintre noi de un folos mai mare faţă de cei ce nu ştiau de slava Lui. A fost pălmuit, scuipat şi răstignit şi a suportat batjocura necredinţei iudeilor, care îndrăzneau să spună: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!” (Matei 27, 40). 
Deci, după ce a împlinit taina cu privire la noi, S-a înălţat iarăşi la Dumnezeu-Tatăl cel din ceruri, odată trecut fiind timpul smereniei şi vremea deşertării de bunăvoie. S-a arătat acum ca Dumnezeu Puterilor de sus, căci nu a ignorat cerul pe Stăpânul tuturor, Care Se urca. Celor ce stăteau la porţile de sus li s-a poruncit să-L primească în calitate de Domn al Puterilor, deşi Se înalţă cu trupul. Porunca aceasta le-o dădea Duhul, zicând: „Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice, şi va intra Împăratul slavei” (Psalmii 23, 7). Căci înţelepciunea de multe feluri a lui Dumnezeu, pe care a arătat-o în Hristos, precum zice Pavel, S-a făcut cunoscută Începătoriilor şi Stăpâniilor (Efeseni 3, 10). Căci întorcându-Se la Tatăl, deşi Acesta este înţeles mai mare ca El prin aceea că a rămas în cele ce era pururea, iar Fiul a suportat deşertarea deoarece S-a pogorât la chipul de rob, S-a întors iarăşi la slava proprie, auzind: „Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale” (Psalmii 109, 1). Deci, ca să nu pară că îşi atribuie o cinste mai mare şi că Tatăl și Dumnezeu cel din ceruri îl primeşte pe Fiul nu de bunăvoie să şadă de-a dreapta Sa, Tatăl însuşi e înfăţişat zicând: Şezi de-a dreapta Mea. Însă nici să nu zică cineva, având minte, că Tatăl a dat o cinste secundară Fiului, punându-L de-a dreapta, ci să cugete mai degrabă aceasta: trebuia să șadă cu adevărat la dreapta şi să aibă un loc nebănuit de nicio micşorare, nu Tatăl, ci mai degrabă Fiul, pentru deşertarea şi supunerea de bunăvoie, încât să nu fie nesocotit de cei ce nu puteau înţelege taina referitoare la El. (Sf Chiril al Alexandriei)

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut