Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?
El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii! (Rugăciunea unui dac)
![](https://sf-esc.ro/files/images//2019/06/5d062d65326f94.98216418.jpeg)
La 130 de ani de la răposarea Eminescului, la 15 iunie 2019, în sâmbăta pomenirii tuturor creștinilor ortodocși, din toate timpurile și din toate locurile, s-a pus miridă de mijlocire pe sfântul disc și pentru fratele nostru în credință, Eminescul Mihai, ce a avut statornică nădejde, în Cel pe Care l-a crezut ca „moarte a morţii şi înviere a vieţii”, Domnul Iisus Hristos, așa cum se găsește scris pe o psaltire din Mănăstirea Neamţ de către duhovnicul la care s‑a dus să se spovedească cu puţin înainte de sfârşit: „Astăzi s‑a spovedit la mine poetul Mihai Eminescu. Era curat ca lacrima”.
Categories: Articole