Multe Biserici dreptmăritoare, dorind să întărească mai mult cinstirea sfinţilor ştiuţi, dar mai ales pe aceea a sfinţilor ale căror nume nu ne sunt cunoscute, au rânduit o anumită zi pentru cinstirea sfinţilor din neamurile lor. Şi văzând că acest lucru este de mult folos duhovnicesc credincioşilor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit ca în Duminica a II-a după Pogorârea Sfântului Duh să se facă prăznuirea Sfinţilor Români ştiuţi, dar mai ales a celor ce nu sunt ştiuţi de noi, dar ştiuţi de Dumnezeu, („Cel ce cunoaşte mulţimea stelelor, cărora le-a dat nume” şi care prin vieţuirea, pătimirea şi mărturia lor pentru Hristos, au ajuns „prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu, Celui în Treime lăudat şi închinat”. Sfinţii sunt podoaba Bisericii, pentru că ei sunt „mlădiţele desăvârşirii” din „viţa” cea desăvârşită, sfântă şi dumnezeiască, viţa nemuririi care este Domnul Hristos. Ca prezenţă reală şi lucrătoare a Sfântului Duh, Biserica noastră, încă de la începuturile ei, de când Sfântul Apostol Andrei, întâiul chemat, prin propovăduirea Cuvântului Evangheliei a aşezat-o pe temelia apostolică, a făcut să odrăslească dintre fiii ei sfinţi vase alese ale Sfântului Duh şi prieteni ai lui Dumnezeu. Plămada daco-română din care s-a născut poporul român a fost udată cu sângele martirilor misionari care au sfinţit acest pământ pe care s-a născut poporul nostru, iar Sfântul Duh, precum la crearea lumii era prezent ca Mângâietor, Duh al Adevărului şi Dătător de Viaţă. De aceea, poporul român când a apărut în istorie a apărut în acelaşi timp şi creştin.)

Între sfinţii martiri care au suferit chinuri pe pământul ţării noastre încă de la început, şi care sunt cunoscuţi până astăzi, amintim pe: Pasicrate şi Valention, pe Iuliu Veteranul, pe Nicandru şi Marcian, pe Isihie şi Dasie, pe Epictet şi Astion, pe sfinţii de la Niculiţel, pe Emilian din Durostorum şi Hermes, pe Lup şi Sava de la Buzău şi alţi sfinţi mucenici pe care, din cauza trecerii vremurilor nu-i mai ştim pe nume, dar care toţi au pătimit şi şi-au vărsat sângele lor pentru Hristos, Cel ce S-a răstignit pe Cruce şi cu Sângele Său a spălat păcatele lumii.

Alături de ei, ca cei ce s-au arătat luminători ai neamului nostru, facem amintirea Sfinţilor ierarhi, preoţi şi diaconi din primele veacuri, ca urmaşi ai Sfântului Apostol Andrei, cum sunt: Sfântul Episcop Martir Irineu, Sfinţii Bretanion şi Teotim, episcopi de Tomis, Sfântul Niceta, Preotul Montanus şi soţia sa Maxima, Preotul Romul, Diaconii Donat, Silvan, Ermil şi mulţi alţi episcopi, preoţi şi diaconi care s-au arătat propovăduitori, apărători şi păstrători ai învăţăturii dreptmăritoare a Bisericii lui Hristos. Împreună cu ei cinstim pe Sfinţii Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest şi Sava, Mitropoliţii Ardealului, pe Sfântul Ierarh Iosif de la Partoş, pe Preoţii Ioan din Galeş şi Moise din Sibiel, pe Cuvioşii Sofronie de la Cioara, Visarion şi Oprea Nicolae din Sălişte, care toţi au apărat pe credincioşii şi credinţa ortodoxă din Ardeal, suferind chinuri, unii sfârşindu-şi viaţa în temniţele întunecoase ale Apusului. Toţi, cu creştinească vitejie înarmându-se, au îmbărbătat întreg poporul cel asuprit şi i-au îndemnat să stăruiască în dreapta credinţă ortodoxă.

Cinstim odată cu aceştia ceata cuvioşilor părinţi şi cuvioaselor maici care, de pe meleagurile dobrogene şi până pe piscurile Munţilor Carpaţi s-au nevoit în post şi rugăciune, slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea şi împodobindu-se cu însutite nevoinţe duhovniceşti.

Pomenim pe Cuvioşii de la Basarabi, pe Cuviosul Ioan Casian, Gherman din Dobrogea şi Dionisie cel Mic; care au dat mărturie despre monahismul românesc până în părţile Apusului: pe Nicodim cel Sfinţit, organizatorul monahismului în Ţara Românească; Cuvioşii Vasile de la Moldoviţa, Iosif şi Chiriac de la Bisericani, Daniil, Simeon şi Amfilobie, sihaştrii renumiţi ai vremii, Ioan de la Prislop, Rafail de la Agapia, Ioan de la Râşca, Vasile de la Poiana Mărului, Paisie de la Neamţ, mari organizatori de mănăstiri, povăţuitori iscusiţi în rugăciunea inimii şi neîntrecuţi duhovnici pentru credincioşi; Cuvioşii Antonie de la Iezerul-Vâlcea şi Antipa de la Calapodeşti care a sihăstrit în Muntele Athos, Ioan Iacob care a pusnicit la Locurile Sfinte; pe Cuvioasa maică Teodora de la Sihla, împreună cu şirul lung de cuvioşi părinţi şi cuvioase maici care au sfinţit locurile tainice ale patriei noastre prin nevoinţele lor duhovniceşti şi, în desăvârşită smerenie trăindu-şi viaţa şi păstrându-şi în taină numele, au rămas necunoscuţi de noi, dar sunt cunoscuţi şi preamăriţi de Dumnezeu.

Mulţimea Sfinţilor Români se împodobeşte cu Binecredincioşii voievozi şi domni Ştefan cel Mare, Martirii Brâncoveni Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi şi alţi voievozi, care au apărat poporul de asupriri nedrepte, au făcut scut de apărare pentru întreaga creştinătate împotriva invaziei otomane, Ortodoxia a întărit şi biruitori, cu puterea Sfintei Cruci, în numele lui Hristos s-au arătat.

Lor se alătură Sfinţii Ierarhi Antim Ivireanul şi Teodosie de la Brazi, Sfântul Calinic de la Cernica, Sfântul Grigorie Dascălu şi alţi sfinţi, care cu sabia duhului şi cu tăria credinţei s-au arătat biruitori şi pe credincioşi i-au întărit în mărturisirea dreptei credinţe.

Şirul acestor sfinţi este neîntrerupt până astăzi şi sporeşte neîncetat. De aceea la ziua prăznuirii lor, cu smerenie să ne plecăm genunchii înaintea Atotputernicului Dumnezeu şi cu stăruinţă să-L rugăm, ca prin mijlocirea sfinţilor odrăsliţi din neamul nostru românesc, ale Preacuratei Maicii Sale şi ale tuturor Sfinţilor să reverse asupra ţării noastre, asupra poporului nostru cel binecredincios de pretutindeni şi a conducătorilor lui, asupra Bisericii noastre dreptmăritoare, toate darurile Sale cele bogate, păstrându-ne în dragoste, pace şi bună rânduială, ca într-un gând să mărturisim unitatea credinţei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, mântuieşte-ne şi ne miluieşte pe noi. Amin!

Categories: Articole