…Pe vremea copilăriei mele iernile erau mai abundente în
zăpezi, întroieneau casele,  de nu se
putea ieși cu ușurință din ele, cu mare greutate se luptau gospodarii să ajungă la puț să scoată apă de băut pentru ai casei– în atare caz ca
să se astâmpere setea, forțați de împrejurări, oamenii erau obligați să topească zăpada.

Animalele sufereau de foame și sete zile întregi, până se
reușea desfundarea de zăpadă a puțului și a șirilor de nutrețuri. Zăpada era trecută peste garduri, se mergea cu piciorul
deasupra lor ca pe uliță. La adăpost se clădea munte de zăpadă de câțiva metri înalțime. Muntele de zăpadă ne furniza nouă copiilor plăcută distracție
cu săniuța, pe care-l foloseau ca pe un derdeluș, și cu greu ne urcam cu
săniuța pe vârful muntelui de zăpadă, de unde zburam vertiginos la vale și
iarăși urcam până oboseam la epuizarea puterilor și abandonam distracția în
deplină satisfacție.

Dar cele mai mari bucuri,i pe care le așteptam cu cea mai
mare nerăbdare, erau colindele de Crăciun, începând cu Bună dimineața la Moș Ajun, care
se porneau urările chiar în ajunul Crăciunului noaptea la fix după ora 24. Acest colind era, din vreme, bine organizat, copiii se adunau
în cete de câte douăzeci.De cu seară, pregătiți cu grijă de mamele lor cu
îmbrăcăminte potrivită sezonului și cu căte o trăistuță prevăzută cu baiere, s-o
treacă peste cap. Mergeau la creștinul binevoitor să-I primească în casă până
la miezul nopții.

Până să pornească cu colinda în sat se făcea repetiție
la toate celelalte colinde: cântece de stea, plugușorul și chiar sorcova de
anul nou.

Când ceasul ajungea, după multă nerăbdare, exact la ora 24, se părăsea casa, dar prima urare cu colindu se făcea gazdei, ceata fiind însoțită de bărbatul gazdă spre o bună străjuire-pază.

Mergeam din casă la casă prin zăpadă întroienită și ger și
în dreptul fiecărei ferestre strigam cât puteam „Bună
dimineața la Moș Ajun”, primind covrigii, nuci, ori bornaci etc.

Majoritatea oamenilor ieșea din casă și ne împărțea darurile cu
bunăvoință, dar mai erau și excepție, unii ne băteau în geam, îmi amintesc că am
urat și la casa unei familii de bătrâni, care nu ne-au bătut în geam, dar la
urarea noastră ne-a răspuns ca să venim mai târziu că nu s-au copt cozonacii…

În ziua de Crăciun umblam cu Steaua, câte trei copii, ce
simboliza numărul celor trei crai sau magi de la răsărit.

Steaua o confecționam dintr-o veșcă de sita mare de cernut
făina, se fixa în interior un clopoțel, ba chiar și un suport pentru o lumânare
groasă, căreia la casele notabilităților din sat, învățător, preot etc. înainte
a intra în casă se aprindea și lumânarea. Steaua era îmbrăcată cu scene biblice ale Nașterii Domnului Iisus Hristos. La intrare în casa celor vizitați, ne descopeream capetele
și le uram în cor “La multi anii!”, noi colindători ne îndreptăm fețele
împreună cu steaua spre icoană de la răsărit și începem să cântăm în cor
cântece de stea- două, trei la număr, când se termina colindul se mișca steaua
și suna clopoțelul de trei ori și ca și la început ne închinam la icoană de
trei ori și se ura „La mulți ani sănătoși să vă găsim!”

În ce privește vizita plugușorului, care se desfășura chiar în dimineața din ajunul Anului Nou, cu mult timp înainte ne pregăteam ca să știm fără să dau greș
plugușorul cât mai bogat în conținut pe care să-l rostim la fereastra sătenilor;
îmi făceam rost și de un clopoțel cu sunet cât mai armonios, îmi căutam și
însoțitori cu bicele puse la punct cu sfârcuri de rezervă, ca să răsune când
trăsnesc din bice.Ba mai purtam în brațe și un plugușor în miniatură cu care
simulam, că le trage brazdă și le arăm prispa.

Acest plug în miniatură prevăzut aidoma cu cel real, era
îmbrăcat în coale de hârtie în culori: roșu, galben și albastru.

Dar nici cu sorcova nu mă lăsam păgubaș. (pr Mihai Constantin)

Categories: Articole