O activitate în Parteneriat

 În cadrul generos oferit de Protocolul de Cooperare Școală- Biserică, în data de 14 octombrie 2019, la hramul parohiei Plevna, a avut loc prima activitate comună a celor două instituții fundamentale ale societății românești, Biserica și Școala. 
 Cu sprijinul inimos și implicarea dedicată a doamnelor profesoare, copiii au participat, în măsura proprie, specifică vârstei, la slujirea liturgică a hramului- cinstirea Sf Parascheva (venerarea icoanei sfintei, ascultarea activă a unui fragment din slujba bisericească, părtășia euharistică), apoi, în curtea bisericii au avut loc activității distractive (cu jocuri și jucării puse la dispoziție de parohie) la finalul cărora, spre ora prânzului, au primit roada generozității enoriașilor, o masă caldă, specifică hramului, într-un cadru de agapă festivă.

 Lucrarea creștină asupra copiilor pornește de la realitatea că Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, venind în lume, a luat chip de copil, crescând în înţelepciune, în vârstă şi în har, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. El Însuşi, mai apoi, i-a primit pe copii la Sine cu bunătate şi i-a binecuvântat; le-a înălţat demnitatea; mai mult, i-a dat ca exemplu celor care caută cu adevărat Împărăţia lui Dumnezeu. Însă copiii au nevoie şi de ajutorul celor mari pentru ca, prin dezvoltarea darurilor naturale şi a calităţilor atât morale şi intelectuale, cât şi fizice, să ajungă în chip fericit la maturitatea umană şi creştină. 

0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...