Fapta bună a înmormântării săracilor

 "Dacă moare vreun sărac, cei ce poartă de grijă de toate să se îngrijească să-l îmbrace. Dacă moare un pelerin care n-are loc unde să fie îngropat, să-i dea loc cei care au şi, dacă are loc Biserica, să-i dea. 

Iar dacă mai sus-zisul nu are îmbrăcăminte de îngropare, să-i dea Biserica, iar dacă nu are cele de îngropare, să-l îngroape Biserica."

 Aceste povețe venerabile și pioase, datând din veacul al IV-lea, consemnate în lucrarea Testamentum Domini, sunt puse în aplicare și în zilele noastre.
 Adormind, la 20 octombrie 2019, un credincios lipsit de bunuri pământești, Biserica, ce este concretizată local ca Parohia Plevna, prin Consiliul Parohial, s-a asociat rudelor în a sprijini înhumarea creștinească a celui decedat, oferind în dar întreaga asistență religioasă (locul de veci și rânduielile de intercesiune funebră).
  Astfel se probează că Biserica Ortodoxă din zilele noastre este comunitatea de creştini care se identifică cu Biserica din primul mileniu şi păstrează credinţa, etosul, cultul, succesiunea, comuniunea, structura vizibilă şi continuitatea canonică și istorică a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos.

www.parohiaplevna.ro
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...