Sărbătoarea Nașterii după trup a Mântuitorului Iisus Hristos este maica tuturor sărbătorilor, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Nașterea este urmată de celelalte sărbători legate de viața Mântuitorului, precum Botezul Domnului, Schimbarea la Față, Sfintele Pătimiri, Învierea și Înălțarea Lui. Fără Naștere nu ar fi Învierea, iar fără Înviere nu s-ar fi împlinit scopul nașterii Sale după trup, sau al Sfintei întrupări. Așadar, toate praznicele împărătești sunt unite între ele, însă noi le despărțim pentru a le putea cinsti și pentru a aprofunda însemnătatea lor mântuitoare în fiecare an al petrecerii noastre pe pământ. La fiecare Sfântă Liturghie trăim toate aceste evenimente ale Sfintei întrupări. De aceea, după cum spun Sfinții Părinți, mereu este Crăciunul, mereu este Paștele și mereu sunt Rusaliile.
Sfintele Evanghelii prezintă Nașterea după trup a Mântuitorului din Sfânta Fecioară Maria și prin umbrirea Sfântului Duh, adică fără participarea unui tată omenesc. Evanghelia după Ioan afirmă că Fiul lui Dumnezeu sau Cuvântul, Care exista împreună cu Tatăl din veșnicie, „S-a făcut trup” – adică S-a „întrupat” ca om.
În Crezul pe care-l rostim în Biserică mărturisim că Fiul veșnic al lui Dumnezeu „S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om”.
Sfântul Apostol Pavel mărturisește în Epistolele sale că Iisus Hristos, Mesia iudeilor și Mântuitorul lumii, a fost „egal cu Dumnezeu” (Filipeni 2, 6), că în El „locuiește, trupește, toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9) și că „S-a născut din femeie la plinirea vremii” (Galateni 4, 4), adică într-un moment istoric, când relația omului cu Dumnezeu era întreruptă.
A venit nu ca să strice Legea, căci S-a născut după trup sub Lege, ci ca să-i răscumpere pe cei ținuți sub tirania Legii, dându-le un alt statut. De aceea, cei ce au credință nu se mai consideră supuși Legii, căci au devenit liberi, fiind repuși în dreptul de moștenitori (Galateni 4, 4-7). Toți am primit darul „înfierii” și astfel am devenit fiii adoptivi ai lui Dumnezeu, dând naștere unui popor nou, al lui Dumnezeu, de fii liberi, răscumpărați prin jertfa plină de iubire a Fiului Său întrupat.
Această schimbare radicală este marea noutate anunțată de Duhul Sfânt, „singurul lucru nou sub soare”, faptul că Dumnezeu S-a făcut om asemenea nouă, într-un anume context istoric și social al secolului I, când stăpânitorul lumii cunoscute atunci, adică al Imperiului Roman, era împăratul Octavian Augustus, iar regele vasal al Iudeei, Irod Idumeul.
Astfel, odată cu Nașterea Domnului Iisus Hristos, intră în lume nu numai un nou copil, cum altul nu a mai fost, de care se bucură părinții și familia, ci și un popor al lui Dumnezeu, deoarece, prin Fiul Său după natură întrupat, toți devin fiii Săi adoptivi, după har. Toată noutatea mântuirii este cuprinsă în Întrupare, care împarte istoria în două: înainte și după Întruparea lui Hristos. Taina Celui ce S-a „născut din Fecioara Maria și S-a făcut om” rămâne netâlcuită: „Nu pricep, Curată, nici îngerii, nici oamenii, Maică Preacurată, ceea ce în tine s-a săvârșit”.(Pastorala de Crăciun, 2019, a Preasfințitului Părinte Vincențiu)
Categories: Articole