Enchiridion patristicum. Nașterea Domnului (VII)

  Niciun om nu L-a vãzut pe Dumnezeu, nici nu L-a cunoscut, ci El Însuși s-a manifestat. Și s-a manifestat pentru credințã, singura cãreia i-a fost acordat privilegiul de a-l vedea pe Dumnezeu. Cãci Dumnezeu, Stãpânul și Creatorul universului, care a fãcut toate lucrurile și le-a dispus cu ordine, s-a arãtat nu numai iubitor fațã de oameni, ci și rãbdãtor. Așa a fost mereu, este și va fi: blând, bun, fãrã mânie și vrednic de crezare; El singur este bun. Dupã ce a conceput un plan mãreț și inefabil, l-a comunicat doar Fiului Sãu. Cât timp a ținut secret planul Sãu înțelept și l-a pãzit se pãrea cã ne uitase și nu se mai îngrijea de noi. Dar dupã ce l-a descoperit prin Fiul Sãu iubit și a fãcut cunoscut ceea ce pregãtise încã de la început, ni le-a oferit pe toate împreunã: sã ne bucurãm de binefacerile Sale, sã vedem, sã înțelegem. Cine dintre noi s-ar fi așteptat la așa ceva? Dupã ce le orânduise pe toate în El Însuși împreunã cu Fiul, pânã în aceste timpuri de pe urmã El a permis ca noi sã ne lãsãm duși, dupã bunul nostru plac, de instinctele dezordonate, conduși de plãceri și de dorințe. Nu cã s-ar fi bucurat de pãcatele noastre, ci le-a tolerat, dar fãrã sã aprobe atunci acel timp al nelegiuirii. Dimpotrivã, El pregãtea pentru acum timpul dreptãții pentru ca, recunoscându-ne în acel timp nedemni de viațã din cauza faptelor noastre, sã devenim acum demni de ea datoritã bunãtãții lui Dumnezeu și pentru ca, dându-ne seama de imposibilitatea de a intra cu propriile noastre forțe în împãrãția Sa, sã putem intra cu ajutorul puterii lui Dumnezeu. Când nelegiuirea noastrã a ajuns la culme și a devenit clar cã rãsplata ei, pedeapsa și moartea, era iminentã, atunci a venit timpul pe care Dumnezeu îl stabilise pentru a-și face de acum cunoscutã bunãtatea și puterea (O, bunãtate și iubire infinitã a lui Dumnezeu!). El nu ne-a urât, nici nu ne-a respins, nici nu s-a rãzbunat, ci ne-a rãbdat, ne-a suportat. Milostivindu-se de noi, a luat asupra Sa pãcatele noastre, L-a dat pe propriul sãu Fiu ca preț de rãscumpãrare pentru noi, pe Cel Sfânt pentru cei nelegiuiți, pe Cel Nevinovat pentru cei vinovați, pe Cel Drept pentru cei nedrepți, pe Cel Nepieritor pentru cei care pier, pe Cel Nemuritor pentru cei muritori. Ce ar fi putut acoperi pãcatele noastre, dacã nu dreptatea Sa? De cine am fi putut fi îndreptãțiți noi, cei nelegiuiți și pãcãtoși, dacã nu numai de Fiul lui Dumnezeu? Ce schimb mângâietor, ce realizare inefabilã, ce bunãtate neașteptatã, ca nelegiuirea celor mulți sã fie ascunsã prin dreptatea unuia, ca dreptatea unuia sã-i îndreptãțeascã pe cei mulți nelegiuiți! (Epistola către Diognet)

0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...