În prima săptămână a Triodului se anulează postul de miercuri și vineri. De ce?

Introducerea în cultul ortodox a săptămânilor pregătitoare pentru Postul Mare s-a produs în secolul al VII-lea nu datorită considerentelor duhovnicești, ci în principiu, datorită împăratului Heraclie, ce s-a folosit de chestiuni bisericești spre a întări puterea politică și militară a 
imperiului bizantin. Aflat în luptă cu perșii, pentru a întări statul, atrăgând pe monofiziți către Constantinopol dar și pentru a potoli dezbaterile nesfârșite dintre ortodocși și monofiziți, Heraclie adoptă Ektesis, un decret imperial, ce urmărea sub 
acceptarea monotelismului împăcarea cu monofiziții și implicit atragerea provinciilor monofizite (Armenia, Egiptul, Siria) de partea bizantină în luptele cu perșii, dar și în fața viitoarelor confruntări cu arabii mahomedani. Adoptarea monofizitismului mascat (monergism și monotelism), dar și concesiile privind practicile cultice intraortodoxe (postul Paștelui de 8 săptămâni, fără a lua în considerare zilele de sâmbătă și duminică din această perioadă), nu au dat roade, situația interna a statului mai mult înrăutățindu-se. Dacă Ektesisul și celelalte concesii făcute monofiziților au fost respinse, totusi aducerea în actualitate a săptamânii a opta a fost păstrată, ca ferment al stabilizarii postului mare, ea permițând armonizarea practicilor constantinopolitane și 
palestiniene, ba chiar mai mult reușindu-se în acelasi timp să se traseze o linie despărțitoare între practicile cultice monofizite și cele ortodoxe. 
Bisericile necalcedoniene, adaugau noi componente postului mare, respectiv ținerea unui post strict în săptămâna a 8-a înainte de Paști și respectiv adaugarea unui nou post, fără legatură cu postul mare, în săptămâna a X-a înainte de Paști. Aceste posturi interferau cu pregătirile pentru post ale Ortodoxiei. 
Astfel, Biserica Armeană este cunoscută și recunoscută în epocă drept practicantă a unui post, numit al ninivitenilor.
Biserica Etiopiană, cunoaște la rându-i acest post al ninivitenilor, ce ține trei zile, situat în săptămâna a 10–a înainte de Paști. 
Acelasi post este respectat și de Biserica sirienilor răsăriteni (nestorieni), unde durează de luni până joi, în aceeași săptămână. 
Biserica Egipteana (coptă), ca și cea siriana iacobita (indiana) fixează acest post în primele trei zile din această săptămână. 
Se apreciază că postul acesta, zis al ninivitenilor, a fost introdus în secolul al VI-lea în Siria de către nestorieni, în urma unei epidemii, devenind ulterior dintr-o practica locală, o caracteristica a Bisericilor 
monofizite.

 Uitată fiind disputa cu armenii și ceilalți monofiziți, sistemul dezlegărilor din săptămânile a X-a și a VIII-a înainte de Paști, se înscrie în ciclul pregătirii treptate în vederea intrării în Post, îngăduindu-se atleților să-si înmagazineze forțele pentru luptă și să resimtă astfel în ei înșiși pregătirea pentru post.

www.parohiaplevna.ro; parohiaplevna@gmail.com



0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...