1. Epoca patristică Situația Bisericii lui Hristos din acest colț al Europei, a fost din cele mai înaintate timpuri, la limita dintre ascultare canonică formală, față de Biserica Mamă- Patriarhia Constantinopolului și autocefalie de facto. Ajunsă după retragerea lui Aurelian în afara stăpânirii directe a Imperiului roman, Biserica din stânga Dunării a împărtășit situația generală a Bisericilor din cadrul lumii barbare, „adică a acelor Biserici cărora li s-a recunoscut individualitatea lor etnică, mergându-se atât de departe, încât li s-au respectat și anumite rânduieli sau obiceiuri religioase aparte, care constituiau abateri de la rânduielile comune de organizare a vieții bisericești din cuprinsul Imperiului. Astfel, ea s-a găsit în situația de a-și organiza viața religioasă proprie, în mod independent, devenind, de facto, Biserică autocefală constituită de la început în cadru etnic” , în care inițiativele organizatorice sunt locale, iar Biserica cea Mare acordând doar binecuvântarea cerută de canoane.

Categories: Articole