Noi, copiii cei mai răsăriți, aveam atribuții în gospodărie sau grija frațiorilor mai mici. Făceam focul la cuptorul de pâine sau, iarna, la sobă (foloseam coceni de porumb rămași de la animale, bețe și palăști de floarea soarelui și, uneori, tezec). Dădeam de mâncare și adăpam animalele și păsările din gospodărie. Treaba devenea mai dură atunci când era vorba și de rânit prin grajd. Ce să mai spun de spălatul scutecelor gemenilor, ajutând maicuța doborâtă, în toată acea vară a prunciei lor, de suferința unei gripe spaniole. De pe la 8-10 ani ne duceam cât era vara de mare cu vaca la păscut, iar când mai crescusem ne dotasem cu o cotigă făcută cu două rotile de plug, pe care o încărcam cu știr și costrei adunat din lanuri. Cu această iarbă alimentam toate viețuitoarele din bătătura. Asta era o treabă serioasă și nu ne lăsam, mai ales atunci când găseam iarbă buna, pâna nu încărcam căruțul. Uneori ne ajutam și de vacă pentru a scoate ditamai încărcătura de pe ogor. Ce mai, aveam treabă serioasă de făcut; și ne ambiționam să o facem cât mai bine.
Prof Vasile Constantin- MAO, fiu al părintelui Mihai Constantin
Categories: Articole