Emblema sau stema Sfântului Antim Ivireanul o identificăm în Inscripţia ctitoriei sale de la Bucureşti, Mănăstirea Antim, sau frontispiciul Diatei autografe păstrate la Academie.
Melcul, raza și steaua sunt elemente componente ale stemei şi simbolizează arme și călăuze pe drumul vieții.
Observăm cum un melc urcă drumul trasat de o rază și se îndreaptă spre o stea. Simbol al lumii, melcul sugerează dificultățile vieții. Casa lui în formă spiralată este o mărturie despre evoluția către desăvârșire a creației, iar coarnele care ies și se retrag sunt simbol al vieții și al morții.
Melcul este aşezat sub schiţa Bisericii şi lângă el apar versurile:
„Toată suflarea, zice prorocul,
Cânte pe Domnul, peste tot locul.
Şi Melcul încă coarne înalţă,
Ca să-L lăudăm pe toţi ne învaţă”.
Sfântul Mitropolit Antim evidenţiază acţiunea de a ctitori o mănăstire ca un răspuns la îndemnul prorocului de a-L slăvi pe Dumnezeu, precum melcul care îşi ridică coarnele spre slăvirea Creatorului.
Melcul urcă pe o cale trasată de o întreită rază. Căldura ei încălzește, dar și purifică prin ardere, supunându‑se cu răbdare încetinelii melcului. Deși adevărul e departe, melcul are marele avantaj de a‑și vedea țelul. Sfântul Antim ne lasă astfel un mesaj de speranță: cine vede adevărul și îl urmează cu sârg nu se teme de greutăți sau de eșec. Să‑l atingi sau să mori încercând e la fel de frumos, la fel de eficient. Distanţa nu este esenţială, ci orientarea față de scop.
Melcul a fost interpretat și ca un simbol al smereniei, dar şi al omului gospodar şi truditor, care, cu multă răbdare, încet şi sigur, călătoreşte călăuzit de lumina idealurilor înalte prin toate încercările şi etapele spiraloide ale vieţii.
Interpretarea acestui simbol merge până la analogia dintre melcul care scoate coarnele pentru a percepe lumina şi căldura soarelui şi omul aflat în rugăciune, cu mâinile ridicate spre invocarea şi slăvirea lui Dumnezeu. Acest simbol zoomorf îndrăgit de Sfântul Antim apare şi sculptat în piatra albă a portalului din pridvorul bisericii, între pisania cu versuri greceşti şi uşile sculptate în lemn de stejar.
Aceeaşi formă de melc a avut-o şi prima cheie a uşii bisericii, sculptată de Sfântul Antim, după tradiţie, depăşind în frumuseţe toate realizările artistice de acelaşi gen din vremea sa şi dobândind semnificaţia unei taine duhovniceşti: nu putem intra în biserică decât prin lucrarea Păstorului, având ca descuietoare smerenia. (Informații preluate din Volumul Sfânta Mănăstire Antim. Istorie, spiritualitate şi cultură. 1713-2013, Editura Basilica, 2013, şi Revista Cuvinte către tineri, publicație editată de Mănăstirea Putna, nr. IX, 2016).
Articol preluat de aici
Categories: Articole