Ne spunea nouă unul din Părinți un lucru minunat și plin de folos, despre un negustor oarecare, binecredincios și milostiv, care împărțea la săraci toate foloasele câte i le dă Dumnezeu. Iar odată, după obicei, ducându-se în negustorie, a găzduit la o casă de oaspeți, pentru odihnă. Și un oarecare sărac îl ruga pe el și cerea de la dânsul milostenie. Iar iubitorul de Hristos negustor zicea săracului: „Iată, frate, precum mă vezi, sunt pe cale și însoțitorii înaintea mea s-au dus și n-am ceva la mine să-ți dau. Ci te roagă lui Dumnezeu pentru mine și, când mă voi întoarce, îți voi da ție cele trebuincioase.” Zisu-i-a săracul: „Dar cum voi putea eu să știu venirea ta?” Iar negustorul i-a arătat o scândură mică, ce se afla acolo și i-a zis: „În cutare zi să mă aștepți pe mine și, de nu mă vei afla atunci, sub această scândurică, ce-mi va da mie Dumnezeu îți voi pune, iar tu să iei ceea ce vei afla și te roagă lui Dumnezeu pentru mine.”

Deci, zăbovind negustorul, a venit săracul acela la vremea cea hotărâtă și, ridicând scândurică, a aflat o comoară de aur de mult preț ascunsă. Și a așteptat până a venit noaptea și a luat-o toată și s-a îmbogățit. Și și-a cumpărat palate de mult preț și robi și roabe, sate și vii, boi și cămile, cai și catâri și toate câte sunt de nevoie la un bogat. Și și-a luat femeie din oameni mari și a început a viețui cu slavă, având multe slugi. Iar după multă vreme, a venit acel negustor și, fiind la acel loc, și-a adus aminte de săracul acela și, luând aur în mână, a voit să-l pună sub scândura aceea, precum făgăduise săracului, dar l-a lovit pe el un duh viclean și au căzut peste dânsul niște răni rele, de la cap până în picioare, ca și la fericitul Iov. Și, dintr-o boală ca aceasta, a petrecut vreme nu puțină și, căutând tămăduire, și-a dat toată averea să la doctori, încât nimic nu i-a mai rămas pentru el. Și, ca oricare din săraci, cerea milostenie. Deci, a venit și la casa bogatului celui ce fusese mai înainte sărac, la acela care, după sfatul negustorului, aflase, sub scândură, comoara și se îmbogățise. Iar acela, primindu-l pe el ca pe un sărac, a poruncit să-l hrănească.

Și, după aceasta, l-a întrebat: „Cum și de unde ți s-a întâmplat ție durerea acelei boli cumplite?” Iar el, pe rând, i-a spus lui toate. Și a cunoscut bogatul că pentru aceasta i-a dat Dumnezeu lui atâta bogăție. Și i-a zis: „Tu ești, dar, cutare negustor?” A răspuns săracul: „Eu sunt.” Și i-a zis bogatul: „Acestea toate care le vezi, pentru tine mi le-a dăruit Dumnezeu, că sub scândura aceea am aflat bogăția aceasta.” Deci, și acesta cunoscându-l, i-a zis: „Și mie, pentru tine, mi-a adus diavolul boala aceasta.” Apoi, a zis bogatul: „Dacă pentru mine ți s-a întâmplat această boală grea, vie este Domnul, că nu vei ieși din casa mea și de la masa mea nu te vei despărți, ci te voi odihni pe tine, întru toate zilele vieții mele.” Și l-a primit pe el în casa sa. Și nu puțin se îngrijea de dânsul. Și a început a-i aduce doctori, care aveau meșteșugul tămăduirii. Însă, multă vreme, nu l-a putut tămădui de neputința aceea.

Apoi, mai pe urmă decât toți, a venit un doctor care zicea: „Cu nimic nu se poate tămădui patima aceasta, fără numai dacă cineva își va junghia pe pruncul întâi născut al său și cu sângele lui îi va unge trupul de la cap până la picioare, și îndată bolnavul va fi sănătos.” Deci, bogatul, auzind aceasta, a pus la inima sa. Și, având el un prunc întâi născut, a gândit să-și junghie pruncul, pentru sănătatea bolnavului, că se îngrijea de sănătatea lui. Și, pentru multă dragoste, de aproapele său, căută vreme priicioasă ca să-și junghie, cu durere, pruncul. Deci, a aflat ceas, când femeia lui s-a dus să se spele. Și, văzându-și pruncul său pe pat, dormind acoperit, luându-l pe el degrabă, l-a junghiat și i-a scurs sângele lui într-un lighean mic și iarăși a pus la loc pe prunc mort și l-a acoperit pe el. Și, luând pe omul cel bolnav la un loc ascuns și dezbrăcându-l l-a lăsat pe el gol. Și, luând sângele pruncului, i-a uns aceluia tot trupul, de la cap până la picioare, și, îndată, s-a făcut sănătos omul, precum a fost mai întâi. Însă această minune a făcut-o Dumnezeu pentru credința omului aceluia și pentru dragostea lui cea spre săraci și spre Dumnezeu. Deci, venind maica pruncului a intrat la prunc ca să-l alăpteze. Și, când a descoperit fața pruncului, a început pruncușorul, după obicei, a plânge. Și auzind, tatăl său a alergat la prunc înspăimântat, și văzând viu pe pruncul său, pe care-l junghiase, pentru tămăduirea bolnavului, a mulțumit cu lacrimi și a proslăvit pe Dumnezeu, cel ce face niște minuni ca acestea, ca și pe cel bolnav l-a tămăduit și pe cel mort l-a înviat. Iar aceasta a făcut-o Dumnezeu pentru credință amândurora și pentru milă și dragostea Lui.

Categories: Articole