Părinţii Bisericii s-au preocupat cu mare atenţie de rezultatele catastrofale ale gândurilor şi desigur, cu aşa-numitele patimi împletite cu gândurile. Prin prisma experienței lor ascetice cunoaștem că lupta şi strădania creştinului constau în a nu coborî gândurile în interiorul inimii, ca astfel acestea să se transforme în dorinţă. Gândurile trebuie să rămână gânduri simple, în spaţiul raţiunii şi să nu fie relaţionate cu patimile. În acest fel, toată mişcarea şi dispoziţia ascetică este orientată în sensul desfacerii gândurilor de patimi, adică din gânduri compuse să devină simple, şi, deoarece răsar din inimă, să rămână în raţiune.

Mulţi Părinţi ai Bisericii, vechi şi contemporani, în loc să se epuizeze în haosul deosebirii gândurilor şi în autoanaliză, se nevoiesc pentru cultivarea gândurilor bune. În fiecare eveniment şi greutate a vietii lor ei aşază gânduri bune, de multe ori aşază gânduri opuse acelora aduse de lumea simțurilor şi imaginaţiei, dar şi de duhurile ispititoare, şi în acest fel se eliberează de tirania gândurilor. (Ieroteos Vlachos)

Categories: Articole