Sfântul Andrei, umblând la lucrul cel bun, în grabă trecând, a văzut de departe ducând pe un mort, înaintea sa. Şi era omul acela foarte bogat şi mulţime multă de popor mergea după dânsul, cu multe lumânări şi tămâieri. Iar clericii cântau pe lângă el obişnuitele cântări de îngropare şi plângere multă se auzea de la ai săi. Şi vedea Sfântul, cu ochi înainte văzători, ce se făcea la mortul acela şi a privit îndelungată vreme, până ce a început să nu se mai simtă pe sine. Şi, iată, a văzut mulţime de arapi mergând înaintea lumânărilor şi cu glas strigând: „Amar lui, amar lui.” Şi ţineau şi nişte saci în mâini şi turnau cenuşă pe oamenii care mergeau împrejurul mortului. Iar ceilalţi jucau şi râdeau fără de ruşine, ca nişte neruşinaţi. Alţii urlau cum urlă câinii, iar alţii guiţau ca porcii, că mortul era pentru ei prilej de bucurie şi de veselie, alţii, mergând împrejurul lui, stropeau pe cel mort cu apă urât mirositoare, iar alţii zburau prin văzduh împrejurul patului şi mare duhoare ieşea din trupul păcătosului aceluia. Iar alţii mergeau în urmă, bătând din mâini şi din picioare, făcând larmă mare, batjocorind pe cei ce cântau şi grăind: „Să nu vă dea vouă Dumnezeu nici unuia să vedeţi lumina, ticăloşilor creştini, de vreme ce cântaţi la un câine: „Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletul lui, că şi robul lui Dumnezeu îl numiţi pe acesta, care este vinovat de toată răutatea.” Şi privind iarăşi, iată una din căpeteniile drăceşti, cu ochii învăpăiaţi, ţinea în mâinile sale smoală şi pucioasă, mergând la mormântul nenorocitului aceluia, ca să-i ardă trupul. Iar săvârşindu-se îngroparea, iată şi îngerul în chipul unui tânăr frumos, cuprins de întristare şi plângând cu mare plângere. Şi era aproape de Sfântul Andrei, mergând alăturea. Deci, socotindu-l Andrei că acesta este un tânăr din cei de aproape ai omului celui mort şi pentru aceasta plânge, s-a apropiat şi i-a zis: „Juru-te pe tine, Dumnezeul cerului şi al pământului, să-mi spui care este pricina plângerii tale ? Că n-am văzut niciodată pe nimeni plângând aşa după mort, ca pe tine.” Şi a zis îngerul către dânsul: „Pricina plângerii mele este că am fost păzitor al acestuia, pe care l-ai văzut ducându-l la mormânt şi, iată, l-a luat pe el diavolul; aceasta este pricina plângerii şi întristării mele.” Şi a zis Sfântul către dânsul: „Acum am înţeles cine eşti tu. Rogu-mă dar, ţie, Sfinte înger, spune-mi mie, ce fel au fost păcatele lui, pentru care l-a luat pe el diavolul în mâinile lui ?” Răspuns-a îngerul: „De vreme ce voieşti să ştii aceasta, Andreie, alesule al lui Dumnezeu, netăcând, îţi voi spune ţie, că văd frumuseţea sufletului tău, strălucind ca aurul cel curat şi, văzându-te pe tine, m-am mângâiat puţin de necazul meu. Acest om era bărbat cinstit la împărat, însă era plin de păcate şi foarte hain în viaţa sa şi desfrânat şi adulter şi sodomit, înşelător şi nemilostiv, iubitor de argint, mincinos şi urâtor de oameni, pomenitor de rău, luând camătă, călcător de jurământ, pe slugile sale le chinuia cu foamea, cu bătăile, lăsându-le fără de haine şi fără încălţăminte, iarna. Şi în aşa fel era pângărita lui aprindere şi urâta lui poftă, că a spurcat ca la trei sute de suflete şi pe mulţi i-a ucis şi sub pardoseala grajdurilor de cai i-a îngropat. Şi a venit asupra lui secerişul şi l-a aflat pe el moartea nepocăit şi, negrăite păcate având, au luat dracii sufletul lui, iar spurcatul lui trup, ai văzut singur cu ce fel de batjocură a fost petrecut de duhurile răutăţii. Deci, pentru aceasta, o, sfântule suflete, eu mă întristez şi, cuprins de necaz mare, plâng, că cel păzit de mine este acum de râs demonilor.” Acestea grăindu-le, îngerul lui Dumnezeu nevăzut s-a făcut de la Sfântul. Iar cei ce mergeau pe uliţă, văzându-l numai pe Sfântul Andrei stând de vorbea singur, iar pe înger nevăzându-l, ziceau între ei: „Vedeţi pe nebunul acesta, cum glumeşte şi către zid vorbeşte, nepriceputul ?” Şi-l împingeau pe el şi-l goneau, zicându-i: „Ce-ţi este ţie, nebunule ? Grăieşti cu zidul, nevrednic fiind să vorbeşti cu oamenii ?” Iar Sfântul, tăcând, s-a dus, şi, mergând la un loc ascuns şi aducându-şi aminte de nenorocitul acela pe care-l văzuse ducându-l la groapă, plângea cu amar de pierzarea lui şi grăia rugăciunea către nevăzutul Dumnezeu. Iar după ce a sfârşit, a văzut dracii venind la mormântul ticălosului aceluia. Şi, iată, s-a pogorât îngerul Domnului ca un fulger, iute, ţinând în mâini un băţ de aramă şi gonea duhurile necurate de la primejduitul acela, ca să nu-l ardă cu smoală şi cu pucioasă, pentru rugăciunea Sfântului.

Categories: Articole