Nu este uşor să te întâlneşti cu oameni foarte bolnavi. Ei ridică multe întrebări delicate. Cum să consoleze preotul pe cineva foarte bolnav, despre care ştie că va muri de o boală incurabilă, sau că va rămâne invalid pentru tot restul vieţii? Cum poate să-i vorbească unei persoane bolnave care este revoltată împotriva lui Dumnezeu şi care nu poate să înţeleagă cauza pentru care El permite ca un om să sufere chiar înainte de a ajunge la bătrâneţe? Slujirea celor bolnavi nu înseamnă pierderea timpului cu întrebări fără rost. Preotul este chemat să exercite o slujire de vindecare, de consolare şi încurajare, de întărire a moralului celui bolnav şi de ajutorare a lui pentru ca să vadă lumina în întuneric, pentru ca să vadă dragostea Tatălui. (Pr Valer Bel)

Categories: Articole