„În duhurile necurate există tot atâtea preocupări, câte există şi în oameni.

Unele dintre ele, numite în popor rătăcitoare, înşală pe oameni şi-şi bat joc de ei, împresurându-i mereu în anumite locuri, sau pe drumuri. Dar lor nu le place să-i chinuie prea tare pe trecătorii pe care au putut să-i amăgească, ci, multumindu-se să-i ia în râs şi să-i păcălească, mai mult caută săai obosească, decât să-i vatăme. Unii demoni rămân noaptea în casele oamenilor, producându-le vise urâte. Alţii, furiosi şi cruzi, nu sunt mulţumiţi numai să chinuie corpurile celor pe care au pus stăpânire, ci se reped chiar de departe asupra trecătorilor, aducându-le câte o moarte groaznică. Aşa sunt arătaţi în Evanghelie cei de teama cărora nimeni nu mai îndrăznea să treacă pe drum. Fără îndoială că acestora şi celor ca ei, din cauza ferocităţii fără margini, le plac războaiele şi vărsarea de sânge. Vedem că alţii, pe care poporul ii numeşte bacucei, fac să se umple de deşertăciune în aşa măsură inimile celor pe care i-au cucerit, încât aceştia, ridicându-se peste statura corpului, aici caută să pară mândri şi impunători, aici se arată binevoitori şi populari, înclinaţi către prietenie şi simplitate. Socotindu-se în rândul celor de sus şi cunoscuţi de toţi, fie căşi salută cu plecăciune pe cei superiori lor, fie că se cred respectaţi ei de către alţii şi se poartă cu umilinţă sau cu aroganţă, după cum este slujba celor pe care-i întâlnesc. Unele duhuri se străduiesc să le insufle oamenilor obiceiul de a minţi, sau mai ales de a huli. Martori ai acestui fapt suntem chiar noi, care am auzit foarte bine pe un demon declarând că prin Arrius şi Eunomius a dat la iveală învăţături nelegiuite şi eretice. Citim în cartea a patra a Regilor că unul dintre aceste duhuri spunea lăudându-se: Voi ieşi şi voi fi duh mincinos în gura tuturor profeţilor lui. (…) Evangheliile atestă că alţi demoni sunt muţi şi surzi, iar profetul aminteşte că unele duhuri sunt aţâţătoare ale poftelor şi ale desfrâului. Duhul desfrânării, zice el, i-a cuprins pe ei şi s-au desfrânat părăsind pe Dumnezeul lor. Autoritatea Scripturilor ne învaţă, de asemenea, că există duhuri de noapte, de zi şi de amiază. Am avea nevoie de prea mult timp dacă am parcurge toate cărţile Scripturilor, pentru a arăta unul câte unul diferitele feluri de duhuri necurate, cum sunt arătaţi de profeţi onocentaurii, satirii, sirenele, lamiile, bufniţele, struţii, aricii, cum sunt în psalmi aspida şi basiliscul, sau cum sunt in Evanghelie leul, balaurul şi scorpionul, sau demonii numiţi de apostol principi ai lumii acesteia, conducători ai întunecimilor şi duhuri ale răului. Nu trebuie să ne închipuim că aceste nume sunt date la întâmplare, ci după asemănarea pe care o au duhurile cu fiarele sălbatice, mai mult sau mai puţin primejdioase, unele deosee bindu-se prin cruzimea şi turbarea lor, altele prin puterea răului pe care-l fac între celelalte fiare sau şerpi. Astfel, unul este numit leu datorită furiei şi ferocităţii sale, altul basilisc după veninul său care ucide chiar înainte de a fi fost simţită muşcătura, iar alţii au primit denumirea de onocentauri, arici, ori struţi, datorită răutăţii lor mai puţin primejdioase”. (Sf. IOAN CASIAN, Convorbiri duhovniceşti, „Prima convorbire cu părintele Serenus”)

Categories: Articole