Menu Home

Citirea Psaltirii, luni

Zis‑a cel nebun în inima sa: «Nu este Dumnezeu!» Stricatu‑s‑au oamenii și urâți s‑au făcut întru îndeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înțelege sau cel ce caută pe Dumnezeu. Toți s‑au abătut, împreună netrebnici s‑au făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul. Oare, nu se vor înțelepți toți cei ce lucrează fărădelegea? Cei ce mănâncă pe poporul Meu ca pâinea, pe Domnul nu L‑au chemat. Acolo s‑au temut de frică, unde nu era frică, că Dumnezeu este cu neamul drepților. Săracul nădăjduiește în Domnul și voi ați râs de nădejdea lui, zicând: Cine va da din Sion mântuire lui Israel? Dar când va întoarce Domnul pe cei robiți ai poporului Său, bucura‑se‑va Iacob și se va veseli Israel.

Luni, 26 februarie 2018, în a doua săptămână a Postului Mare, la ora 16, a început în biserica parohială citirea Psaltirii, fiind citite în cadrul liturgic primele două catisme.

Despre psalmi, Sf Vasile cel Mare are următorul cuvânt de învățătură:

Cartea Psalmilor cuprinde in sine tot ceea ce este mai folositor in toate. Ea profetizeaza cele viitoare, insemneaza fapte istorice, da legi pentru viata, arata ce trebuie sa facem si, ca sa spunem intr-un singur cuvant, este o adevarata comoara de invataturi bune, punand la indemana fiecaruia, dupa sarguinta lui, tot ceea ce ii este de folos. Ea vindeca ranile cele vechi ale sufletului si aduce cat se poate de grabnic insanatosirea celui de curand ranit. Ingrijeste de cel bolnav si pastreaza intreg pe cel sanatos. In genere, ea face ca patimile, care de-a lungul vietii omenesti cauta sa se cuibareasca in suflete, sa fie indepartate, si la aceasta ajunge prin crearea ingrijita a unei stari sufletesti pline de bucurie si de placere, care face ca in suflete sa ia fiinta cugetele cele intelepte.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut