În mormânt, Viaţă,Pus ai fost, Hristoase,Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

Dar cum mori, Viaţă,Şi cum şezi în mormânt?Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeştiŞi pe morţii cei din iad îi înviezi?

În mormânt ai apus,Dar de-al Tatălui sânNicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu.Acest lucru e străin şi nefiresc !

Ca un om, ai muritDe-a Ta voie, Doamne;Dar ca Dumnezeu pe morţi din groap-ai sculatŞi din întunericul păcatelor.(Prohodul)

În mormânt cu Trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost Hristoase, toate umplându‑le, Cel ce eşti necuprins.(Liturghier)

Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupeşte în mormânt şi cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul. A fost împreună cu tâlharul în rai; a fost şi în iad, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. Într-un chip mai presus de fire Hristos Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărăţind împreună cu Duhul.Era pre­tutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce. Trupul Domnului a suferit şi stricăciune,adică despărţirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înţelesul unei putreziri a trupului şi o nimicire desă­vârşită a mădularelor.Sfântul Ioan Damaschin a subliniat că, deşi de vineri‑seară şi până în zorii zilei de duminică Trupul lui Iisus a rămas în mormânt, în tot acest răstimp, el a continuat să fie unit ipostatic cu sufletul, coborât în locaşul morţii, Dumnezeu neputând fi circumscris într‑un anumit spaţiu şi deci aflându‑Se simultan pretutindeni. Ipostasul Cuvântului asigură deci legătura dintre trup şi suflet, chiar dacă pentru un timp cele două elemente componente ale Persoanei lui Hristos se aflau separate.

Categories: Articole