„Dar pe lângă alte griji, copilăria noastră îsi creia firesc motive de bucurie și joacă. Ne făceam mingiuțe din cârpe, din păr de vacă strâns cu țesala sau din piele de oaie (un petec rotund crestat pe margine ș,i pe unde, cu un șiret se strângea într-o forma oarecum sferică mingiuța noastră umplută cu carpe). Ne făceam, după o „tehnologie” serioasă, pușcoace din lemn de soc cu dopuri de cânepă ce pocneau ca niște pistoale, ne făceam trompete din tulpină de cucută; mai jucam țurca, poarca și arșice (cu oscioare de la meii tăiați de Paște). Rar când ne fericeau părinții cu câte o jucărie, ne băteam șase copii pe ea. În această rară situație eram foarte atenți cu un frațior mai mic, mai ambițios din fire, care dacă nu-i făceam pe plac ne arunca jucărioara în privată sau în curtea vecina, în care de regula era un lan de porumb sau multe buruieni ce ne dificulta găsirea mărului discordiei. La aceste eforturi disperate de recuperare am găsit soluția împăciuitoare prin oferirea plăcerii de joacă mai întâi a celor mai mici.” (Prof Vasile Constantin- MAO)

foto: extebanf.blogspot.ro

Categories: Articole