Poetul dacă doarme netulburat în flori

treziţi-l voi prieteni căci vin scerători

cu palme înroşite ascunse printre maci

dacă eu tac tu mâine n-ai nici un drept să taci.

De mii de ani pământul precum un ceas e-ntors

aceiaşi cai mănâncă mereu acelaşi orz

unde mormântul ţine în braţe alt mormânt

ning oase de luceafăr pe-o gură de pământ

şi dragostea se duce mai sus de noi mai sus

iubim chiar răsăritul ce ne-a promis apus

cum ne-am întins în zare cu trupul ca un pod

şi-am îmblânzit zăpada venind din Polul Nord

şi fiarele vărsate de prea străine cuşti

(târziu în loc de gloanţe ardeau cuvinte-n puşti)

le-om arăta o ţară cu grâu păzit de maci,

când eu nu tac tu mâine n-ai nici un drept să taci.

Mircea Dinescu

Categories: Articole