Menu Home

1958: Episcopul Valerian își apără turma de…insecte (III)

Interpretarea dreaptă a textelor pe care se bazează învăţătura greşită a iehoviştilor despre cer şi rai. 

  • Ioan 3, 18: „Nimeni n-a mers în cer“ zic iehoviştii. Dar textul e mai potrivit a se traduce cu „Nimeni nu s-a suit în cer, fără numai cel ce s-a coborât din cer, Fiul Omului, care este în cer“. 

Textul întreg ne arată că aici e vorba de suirea şi înălţarea lui Iisus la cer, pe care el a făcut-o cu puterea Lui dumnezească. Cu această putere El a înviat şi s-a înălţat la cer. Nici un om n-a înviat şi nu s-a înălţat la cer ca şi Iisus. 

Această nu înseamnă însă că în cer sau în rai n-a mers şi n-a ajuns niciun suflet omenesc. 

  • F. Ap. 2, 84: „David nu s-a suit la ceruri“. 

În înţelesul de mai sus trebuiesc luate și cuvintele „David nu s-a suit la ceruri, adică nu s-a înălțat la cer ca şi Iisus, deşi a fost un profet mare și un om plăcut lui Dumnezeu. David a recunoscut dumnezeirea lui Iisus şi a văzut în El pe Hristos Mesia, cînd a spus: „Zis-a Domnul Domnului meu: şezi de- a dreapta mea(F. Ap. 2, 84).

Autorul Faptelor Apostolilor prin cuvintele: „David nu s-a suit la ceruri“ vrea să scoată în evidenţă puterea dumnezeasca a lui Iisus care singur s-a suit la ceruri și şade de-a dreapta Tatălui. Aceasta nu mseamnă că, David nu a ajuns în cer sau în rai. A ajuns cu sufletul. Dacă Avram, Iacov şi Isac şi alţi drepţi au ajuns în cer, de ce să nu fi ajuns David, care a fost un om aşa de bineplăcut lui Dumnezeu? 

  • Mt. 11, 11. Deşi Ioan Botezătorul este mai mic decât cel mai mic din Împărăţia cerurilor, nu înseamnă că el n-a ajuns în cer sau în rai.

Aici este vorba nu de poziţia morală a lui Ioan, ci de poziţia teocratică a lui Iisus. Aici este vorba nu numai de cer sau de rai, ci şi de Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ concretizată în Biserică. 

  • Facere 33, 20: „Nu poate să mă vadă pe mine om şi să trăiască“ . 

Aceste cuvinte ca şi cele de la 1. Timotei 6,16: „pe care nu l-a văzut nimeni dintre oameni, nici nu poate să-L vadă”, arată că pe Dumnezeu nu-L putem vedea în mărirea şi fiinţa Lui, dar îl putem vedea şi cunoaşte în manifestările Lui. Pe El ca Dumnezeu, în substanţa Lui, L-a putut vedea numai Fiul, care este de o comuniune cu El. Omului care este supus întinăciunii nu-i este dat să-L vadă pe Dumnezeu cu ochii lui trupești. El poate vedea însă cu ochii sufletului, mai ales după moarte atît cât Dumnezeu binevoieşte să se arate fiecăruia dintre noi. 

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut