Veniţi credincioşii, să ne închinăm lemnului celui de viață făcător, pe care Hristos, Împăratul slavei, de bunăvoie mâinile întinzându-şi, ne-a înălţat la fericirea cea dintâi; pe noi care mai dinainte amăgindu-ne vrăjmaşul prin dulceaţă, goniţi de la Dumnezeu ne-a făcut. Veniţi credincioşii lemnului să ne închinăm, prin care ne-am învrednicit, a sfărâma capetele nevăzuţilor vrăjmași. Veniţi toate moştenirile neamurilor, Crucea Domnului cu cântări să o cinstim. Bucură-te Cruce mântuirea cea desăvârşită a lui Adam celui căzut; întru tine prea credincioşii împăraţii noştri se laudă, căci cu puterea ta, pe popoarele vrăjmaşe vitejeşte le împilează. Pe tine acum cu frică creştinii sărutându-te, pe Dumnezeu cel ce S-a pironit pe tine îl slăvim, grăind : Doamne Cela ce Te-ai răstignit pe dânsa, miluieşte-ne pe noi, ca un bun şi iubitor de oameni.(Cântare a Sfintei Cruci)

Precum se știe, cinstirea Sfintei Cruci începe din timpul Apostolilor : „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume” (Gal. 6, 14); așa scria Sfântul Apostol Pavel galatenilor, vorbind de taina Crucii. Iar, în altă parte, tot el adăugă: „Cuvîntul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Cor. 1, 18). Cu această cinstire față de taina Crucii au străbătut creștinii tot timpul prigoanelor, trei sute de ani, până la vremea când a venit la Roma, marele Constantin împăratul.

Vremea marelui împărat, la rândul ei, a fost pentru creștinătate ca o adevărată naștere din nou a evlaviei, față de Sfânta Cruce, moștenită de la Apostoli. Mai întâi, împăratul Constantin însuși s-a creștinat, printr-un semn ceresc, ca și Pavel Apostolul pe drumul Damascului, și anume prin arătarea semnului Sfintei Cruci, în amiaza zilei, pe cer, alcătuită din stele și cu îndemnul tot din stele alcătuit: „Învinge prin aceasta”! Deci, văzând în aceasta un semn dumnezeiesc, împăratul porunci meșteșugarilor lui și făcând cruce mare din aur și din pietre scumpe, după chipul ce se arătase, porunci ca acest semn să meargă înaintea oștilor sale. Deci, lovindu-se cu oastea lui Maxențiu, marele Constantin intră biruitor în Roma (312). Și așa, plecat din Galia ca un păgân, după biruința de la Podul Milvius, pe Tibru, Sfântul Constantin intră în Roma, hotărât pentru Crucea lui Hristos și libertatea creștinilor, dând edictul din Milan, la 313.

Un alt fapt de sporire a evlaviei către Sfânta Cruce, fără de asemănare, a fost descoperirea la Ierusalim, tot în acest timp, a lemnului Crucii, pe care a fost răstignit, pentru noi, Hristos Domnul. Se știe că, ajuns singur stăpânitor peste toată împărăția romanilor, marele Constantin a trimis pe maica sa, Sfânta Elena, în Țara Sfântă, cu multă avere, spre cercetarea și înnoirea sfintelor locuri și spre căutarea lemnului Crucii Domnului. Deci, pe când se sapă pământul pentru temeliile marii biserici a Învierii Domnului, din dumnezeiască orânduire, s-au aflat, nu departe de Sfântul Mormânt, trei cruci, adică Crucea lui Hristos și cele două cruci pe care au pătimit tâlharii. Și nu numai crucile, ci și piroanele le-au aflat. Deci, neștiind împărăteasa și întrebându-se care să fi fost Crucea Domnului, s-a arătat prin minunea ce s-a făcut cu o fecioară moartă ce o duceau la îngropare, că a înviat-o cu puterea Crucii lui Hristos, nearătând celelalte cruci nici un semn de minune. Și s-a închinat împărăteasa și a sărutat-o și, împreună cu ea, tot poporul. Și, neîncăpând tot poporul să se închine, s-a rugat mulțimea ca măcar să o vadă și să fie binecuvântată. Și s-a suit, atunci, fericitul Macarie, patriarhul Ierusalimului, pe un amvon înalt și a ridicat cinstita Cruce a Domnului, binecuvântându-i cu dânsa, pe care văzând-o poporul a început a striga : „Doamne miluiește-ne”! Și a fost descoperirea aceasta a Crucii Domnului ca o zguduire a întregii creștinătăți și de atunci, au început călătoriile în Țara Sfântă și, în fiecare an, praznicul Sfintei Cruci la 14 septembrie.

Alt fapt care a mărit cinstirea Sfintei Cruci a fost arătarea semnului Crucii Domnului pe cer la Ierusalim, pe vremea împăratului Constanțiu, fiul marelui Constantin (337-361), în Duminica de Rusalii, la 7 mai 351, pe la ceasul al treilea din zi, ora 9 dimineața. Și a stat acest semn al Crucii mai luminat decât soarele, deasupra muntelui Golgota și tot poporul privea, minunându-se cu mare teamă.

De acest semn minunat, a înștiințat fericitul Chiril, patriarhul Ierusalimului, prin scrisoare, pe împăratul Constanțiu, sfătuindu-l spre dreapta credință, că era arian, iar Sozomen, istoricul, scrie că, din arătarea aceasta a Crucii pe cer, mulți s-au încredințat că Hristos este Mesia și au venit la dreapta credință, văzând ei ea aceasta nu este alcătuită de oameni, ci de Duhul Sfânt

Categories: Articole