Menu Home

Binecuvântarea plantelor medicinale și a spicelor

 Conform tradiției țărănești, la ziua prăznuirii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, 24 iunie, credincioșii aduc la biserică un snop de grâu (pentru binecuvântarea începutului secerișului în anul agricol tradițional), și plante frumos mirositoare și medicinale: izmă, drăgaică, flori de tei.

 Grație noilor rugăciuni incluse în ultima ediție a Molitfelnicului, înainte de începerea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, s-a citit rugăciunea specială, plantele au fost stropite cu agheasmă și apoi au fost oferite tuturor credincioșilor din biserică, spre binecuvântare și tămăduire trupească.

 Însuţi, preabunule Stăpâne, și aceste ierburi care au fost aduse în biserica Ta cea sfântă binecuvintează-le cu Duhul Tău cel Sfânt, iar pe robii Lăi care le primesc îi curăţește de orice întinăciune și umple casele lor de bună mireasmă; și să fie ele spre păzire şi izbăvire de toate asupririle vrăjmașilor nevăzuţi, spre alungarea a toată nălucirea ce vine din lucrare diavolească, ziua și noaptea, şi spre binecuvântarea sufletelor și a trupurilor credincioşilor Tăi, precum și a caselor lor, a animalelor și a locurilor. Să fie acestea acoperământ, ocrotire și doctorie prin harul Tău, pentru cei ce le vor primi.

 

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut