Relatarea din Facere despre lucrarea Creaţiei, Hexaimeronul, şi odihna lui Dumnezeu din ziua a şaptea este obiectul citirilor noastre din primele trei zile ale Postului Mare. Suntem învăţaţi că Dumnezeu a creat lumea din nimic. Nu trebuie să ne închipuim că înainte de creaţie exista o pseudo-ființă pe care am numi-o „nimic”, din care Dumnezeu ar fi adus toate lucrurile la existenţă. Cu alte cuvinte, nu trebuie să Îl vedem pe Ziditor ca pregătind un material preexistent, fără formă, căruia mai târziu i-ar fi dat o formă şi o ordine şi i-ar fi oferit o anumită putere. Înainte de Creaţie era Dumnezeul Cel Veşnic, iar nu un nimic din care Dumnezeu ar fi făcut lucrurile să apară unul după altul. Dumnezeu a făcut lumina şi a despărţit lumina de întuneric „Şi a fost seară şi a fost dimineaţă? ziua întâi… ziua a doua… ziua a treia şi aşa mai departe. Voia lui Dumnezeu este singura cauză a creaţiei. Biblia nu cunoaşte niciun alt ajutor care ar fi putut conlucra pentru zidirea făpturii. „A zis Dumnezeu… şi a fost aşa”. Un glas solemn anunţă crearea omului: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” (Fac 1, 26). Tradiţia patristică a interpretat acest plural, referindu-se în mod explicit la natura socială a lui Dumnezeu Cel Întreit.
Încheiem prima săptămână prin citirea din Facere 2, 4-19 şi de la 2, 20 până la 3, 20: istoria lui Adam din grădina Edenului, literal: „grădina din stepă”; crearea femeii; ispitirea, căderea şi izgonirea din Rai. Un verset din primul capitol al Facerii apare iară şi iară, ca un refren: „Şi a văzut Dumnezeu că este bine”. La sfârşitul celei de-a şasea zi, formula se schimbă în: „iată erau bune foarte”. Această perfecţiune apare după crearea omului, pe care Yahwe l-a aşezat în grădină „ca s-o lucreze şi s-o păzească” (Fc 2, 15), şi căruia i-a dat, în persoana unei femei, „un ajutor potrivit pentru el (2, 18). Acum, Adam era înzestrat cu tot ce avea nevoie pentru a face ceea ce Dumnezeu a cerut de la el. El s-a împărtăşit din privilegiul dumnezeiesc al libertăţii, mai degrabă decât a fost condus de o lege oarbă a firii şi de silirea unui instinct animalic. Însă, tocmai aici a eşuat, Eşecul său este aproape de neinţeles; nu este imputabil Ziditorului, în a cărui asemănare el trebuia să crească, spre părtăşia la viaţa dumnezeiască. Amăgiţi de un ispititor misterios şi înşelaţi de iluzia unei scurtături spre a ajunge la țelul lor, Adam şi Eva au cerut o independenţă bolnăvicioasă şi, abuzând de libertatea lor, au rupt legătura ascultării care i-a ţinut aproape de Dumnezeu. Textul biblic descrie consecinţele revoltei lor: tulburare generală şi dezechilibru; muncă grea şi „sudoarea frunţii sale”, pierderea controlului asupra instinctului sexual; pentru femeie, durerile naşterii; răutatea şi furia care fărâmiţează unitatea neamului omenesc; şi moartea, în loc de viaţa fără de sfârşit care ar f putut fi a lor. Cu toate acestea, răul nu va birui. O rază de nădejde străluceşte în acest haos. Un urmaş al Evei va zdrobi capul amăgitorului (Fac 3, 15). Totuşi, aceasta nu înseamnă sfârşitul luptei. Oamenii vor continua să înfrunte, mai devreme sau mai târziu, umbra a ceea ce a fost, care încă îi ameninţă fără milă. Însă marele plan al lui Dumnezeu nu poate fi nimicit; păcatul va fi biruit şi moartea îşi va pierde boldul. Viitorul nostru este în joc, pentru că noi toţi suntem Adam şi Eva. Noi nu citim aceste capitole ale Facerii ca pe o poveste pitorească din trecut, ci ca destinul nostru în Hristos şi prin Hristos. (G. Barrois)

În prima săptămână a Postului Mare, din cartea Facerea se citesc, la vecernie, următoarele pericope:

luni 1, 1-13

marți 1, 14-23

miercuri 1, 24 la 2, 3

joi 2, 4-19

vineri 2, 20 la 3, 20

Categories: Articole