În vremea Vechiului Testament scopul principal al familiei era nașterea de prunci și perpetuarea neamului. „Gândirea iudaică a Vechiului Testament a considerat naşterea de prunci ca fiind sensul fundamental şi scopul căsătoriei. Cel mai evident- şi necesar – semn al binecuvântării lui Dumnezeu era văzut în perpetuarea neamului. Ascultarea lui Avraam şi încrederea sa în Dumnezeu i-au adus făgăduinţa unei posterităţi slăvite: „de aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării şi va stăpâni neamul tău cetăţile duşmanilor săi; şi se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul Meu” (Facere 22,17-18). Această promisiune solemnă dată lui Avraam explică motivul pentru care absenţa pruncilor era văzută ca un blestem, îndeosebi pentru femeie” . Această gândire a iudeilor din antichitate în care familia este întemeiată exclusiv pentru naștere de copii este bazată pe faptul că nu aveau o învățătură precisă în ceea ce privește viața de după moarte.
Copiii erau astfel consideraţi ca o binecuvântare a lui Dumnezeu (Ps 127, 3-4). Mai ales un număr mare de copii de parte bărbătească era un semn deosebit al binecuvântării divine (Fac 29, 31; 30, 24) . În societatea Vechiului Testament, tatăl avea patru responsabilități față de fiul său, în afara faptului că-l învăța Legea. EI trebuia să-l circumcidă (să-l taie împrejur) (Gen.17:12-13), să-l răscumpere pentru Dumnezeu dacă era înţâi născut (Num.18:15-16), să-i găsească o soţie și să-l înveţe o meserie bună. Prima îndatorire în ce priveşte educația copiilor revenea mamei „Ascultă, fiul meu, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările maicii tale” (Pilde 1, 8). Mai târziu, intervenea şi tatăl, ambii părinți având îndatorirea de a da copiilor mai ales o profundă educaţie religios-morală (Ieş 10, 2; 12, 26; 13, 8; Deut 4, 9; 6, 7; 32, 7).
„Scopul major al educaţiei la vechii evrei era, pe de o parte, învăţarea Legii divine, iar pe de altă parte, supunerea faţă de această Lege în sensul aplicării ei la viaţa de zi cu zi“. Educarea copiilor într-un spirit profund religios constituia o indatorire permanentă şi de căpetenie a părinţilor, şi mai ales a tatălui. În Deut 6, 6-7 citim: „Cuvintele acestea (adică poruncile divine) să le sădeşti în fiii tăi şi să vorbeşti de ele când şezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci şi când te scoli, să le legi ca semn la mână şi să le ai ca pe o tăbliță pe fruntea ta“. Educaţia şi instrucția religioasă trebuiau săvârşite din bună vreme: „Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă; chiar când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea“ (Pilde 22, 6).
Cărţile didactico-poetice reflectă în mod edificator scopul educației în familie: „Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte, îl ceartă la vreme” (Pilde13, 24); „Pedepseşte pe feciorul tău cât mai este nădejde, dar nu ajunge până acolo ca să-l omori” (Pilde 19, 18); „Nu cruţa pe feciorul tău de pedeapsă, chiar dacă îl loveşti cu varga, nu moare. Tu îl baţi cu toiagul, dar scapi sufletul lui din împărăţia morţii” (Pilde 23, 13-14).
Ascultarea de sfaturile părinților este recompensată de Dumnezeu:; „Fiul meu, de vei primi poveţele mele şi sfaturile mele de le vei păstra plecându-ţi urechea la înţelepciune…, atunci vei pricepe temerea de Domnul şi vei dobândi cunoștința de Dumnezeu” (Pilde 2, 1-5); „Adu-ţi aminte de Ziditorul tău în zilele tinereţii tale, înainte ca să vină zilele de restrişte…” (Ecclesiastul 12, 1); „Fiule, din tinereţile tale alege învăţătura şi până la cărunteţile tale vei afla înţelepciune” (Isus Sirah 6, 18). „Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale” (Psalmul118, 9)
În afară de părinţi, un rol important în educaţia religios-morală a poporului revenea preoților şi leviţilor . Preoţii aveau îndatorirea „de a deosebi cele sfinte de cele nesfinte şi cele curate de cele necurate şi de a-i învăţa pe fiii lui Israel toate legile pe care le-a poruncit lor Domnul prin Moise“ (Lev 10, 10-11) dintre care cea mai de căpătâi în formare morală a copiilor și tinerilor este porunca a 6-a ce cuprinde și formularea răsplătirii: Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție (Ieș 20, 12).
Toate aceste versete ne arată purtarea de grijă şi iubirea lui Dumnezeu faţă de tineri şi faţă de noi toţi, precum şi roadele şi răsplata ascultării tânărului faţă de părinţi şi faţă de Dumnezeu.

Categories: Articole