Menu Home

Cateheză: icoana Adormirii Maicii Domnului

Sfânta icoană a Adormirii Maicii Domnului este descrisă în chip diferit. Totuși, două persoane domină întreaga gamă a reprezentărilor: Hristos şi Prea Sfânta Fecioară. Ultima este înfăţişată cu trupul adormit, așezat pe un catafalc. Sufletul Sfintei Fecioare este încredințat chiar Fiului ei, fiind situat într-o slavă elipsoidică ținută de îngeri, el fiind reprezentat sub forma unui copil înfășat. Sicriul Maicii Domnului este înconjurat de cei 12 Apostoli. Trei dintre ei pot fi distinși ușor: Apostolul Petru la capul Maicii, tămâind, Apostolul Pavel situat în partea diametral opusă, se pleacă în fața sicriului având mâna dreaptă la piept iar mâna stângă întinsă. Apostolul loan este prezentat la capul Maicii Domnului, sprijinindu-se de sicriul ei. În spatele Apostolilor sunt reprezentaţi, cu veșminte arhierești: Ierotei, Dionisie Areopagitul și Timotei.

Nu lipsesc din acest cadru nici credincioșii din Ieursalim. Ei sunt reprezentați de un grup de femei, situat în ultimul plan, care împreună cu Apostolii și Ierarhii, constituie Biserica.

La toate persoanele se distinge pe fizionomii tristețea dar o tristețe plină de sentimentul nădejdii sacre, care este sentimentul specific credincioșilor care trăiesc în așteptarea Învierii. Acest lucru se remarcă și în troparele sărbătorii, care pe de o parte accentuează durerea Apostolilor, care sunt reprezentați lăcrimând și altădată accentuează bucuria lor manifestată cu psalmi și imne. Iată două exemple: „Când trecea sicriul preacurat, atunci Apostolii înconjurând sicriul te-au văzut pe tine şi s-au bucurat de trupul tău care a ținut și a primit pe Dumnezeu“.

În unele icoane sunt reprezentați pe cer, nori, care aduc pe cei 12 Apostoli în grădina Ghetsimani. Altele îl înfățișează pe evreul Efonie, cel care dorind să răstoarne sicriul Maicii Domnului, și-a pierdut mâinile, acestea fiindu-i retezate de un înger. Întreaga reprezentare a Adormirii Maicii Domnului are o unitate interioară. Este Biserica cu Stăpânul ei Dumnezeiesc şi cu cea care este „mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii“. Foarte potrivit s-a spus că în icoana Maicii Domnului „locul şi privirea lui Iisus în fața celor prezenți acolo şi tristețea tuturor unesc cele de pe pământ cu cele cerești“. (Vasile Costin)

 

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut