Menu Home

Credința, dacă nu are fapte, e moartă în ea însăși

Mila biruiește în fața judecății.

Ce folos, frații mei, dacă zice cineva că are credință, iar fapte nu are? Oare credința poate să-l mântuiască?
Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana cea de toate zilele, și cineva dintre voi le-ar zice: Mergeți în pace! Încălziți-vă și vă săturați, dar nu le dați cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul?
Așa și cu credința: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăși. (Iacov 2, 13-17)
În urma colectei organizate de Sfântul Sinod în întreaga Biserică, la care creștinii din parohie au răspuns cu darnicie în timpul postului, 14 familii din comunitate, fragile din punct de vedere material, au primit o mică mângâiere frățească înaintea sărbătorii Nașterii Domnului, ca o asumare personală pentru creștini a sarcinii duhovnicești de a fi sprijin pentru cei neputincioși și brațe milostive pentru cei în lipsuri, lucrare comunitară dusă la îndeplinire prin implicarea inimoasă a unei familii de creștini devotați:  doamna profesoară Florentina Ulian, coordonatoare a sectorului filantropic al Comitetului Parohial și soțul său, domnul Constantin Ulian, epitrop al parohiei.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut