Era în Alemania un preot foarte îmbunătățit, ce se numea Pelaghie, care avea atât de mare evlavie către Pururea Fecioară Măria și un dor ca acesta, încât, nu citea altă Evanghelie și alt Apostol, când slujea, fără numai ale Preasfintei. Dar, pentru evlavia lui, vrăjmașul celor îmbunătățiți i-a semănat în mintea lui un gând păgânesc pentru credință, căci avea îndoială în ce privește trupul Stăpânului, zicând acestea în mintea sa: „Cum este cu putință, să se facă pâinea Trupul lui Hristos, iar vinul, Sângele Lui ? Și, dacă Fecioara a născut numai un singur Fiu, Care, de voie pătimind S-a îngropat și a înviat numai odată, cum se preface, iarăși, în fiecare zi, pâinea în Trupul lui Dumnezeu și pătimește patima ?”

  Gândurile acestea chinuindu-l, Pelanghie, ca un om neînvățat și simplu ce era, avea multă tristețe și nu îndrăznea să întrebe pe vreun om, ci a alergat numai către Preasfântă, spunându-i ei și rugându-se: „Stăpână și Doamna a lumii, te rog pe tine, eu nevrednicul, robul Tău, fă-mi darul acesta, ca să cunosc Taina Sfintei Liturghii, cum se schimbă pâinea și vinul în Trupul și Sângele Domnului nostru, că nu pot să înțeleg taina aceasta desăvârșit”. Așa, de multe ori rugându-se Pelaghie, cu multe lacrimi, după ce s-a săvârșit prefacerea celor Sfinte, iată, într-o zi, la vremea când a zis: „Mai ales pentru Preasfântă, Preacurată”, s-a făcut nearătat, pentru ochii lui, Sfântul Trup, că nu mai era pe disc. Iar preotul L-a căutat, ca nu cumva să fi căzut jos, din neluare aminte și din uitarea Lui, dar n-a găsit nimic. Deci, îngrozit și îngrijorat, a plâns cu amar, rugându-se și zicând: „Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, știu că, pentru puțina mea credință și îndoire pe care am avut-o, către Preasfântul Trup al Stăpânului meu, s-a mâniat pe mine Domnul și S-a depărtat de la mine, ca să nu mă împărtășesc cu El, eu nevrednicul. Ci, roagă-L pe Dânsul, Cel ce este nepomenitor de rău, ca să mă ierte, ca un milostiv, să nu se mânie pe mine, până la sfârșit.” Acestea zicând, preotul cel evlavios a văzut înaintea Sfintei Mese, pe Împărăteasa îngerilor cea preaslăvită, care avea în brațele ei pe Domnul nostru Iisus Hristos, Prunc mic și preafrumos, și a zis către Pelaghie: „Pruncul acesta este Făcătorul și Ziditorul lumii, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu și Om desăvârșit. Pe Acesta L-am zămislit din Duhul Sfânt și L-am născut fără stricăciune, rămânând fecioara. Acesta a pătimit și a murit pe cruce, ca un om, pentru mântuirea lumii și a înviat și S-a înălțat la ceruri și sade de-a dreapta Tatălui, ca unul ce este de o ființă cu Dânsul și împreună pe scaun șezător, pentru aceasta, iarăși, va să vie să judece toată lumea. Acesta, și acum, în fiecare zi, pentru milostivirea Lui și pentru multă bunătate, Se pogoară, negrăit și minunat, în chipul pâini și al vinului, pentru multă dragoste, pe care o are către voi, oamenii, și vi se dă spre mâncare și spre băutură și spre sfințirea sufletului vostru. Deci, pipăie-L pe Dânsul și fără de frică îl încearcă, și să cunoști, că este adevărată vederea și nu nălucire, ci trup adevărat, cu carne și cu sânge, după cum L-am născut, și așa se face și pâinea și vinul, cu care slujiți Sfânta Liturghie. Dar, pentru că firea omenească nu poate să mănânce carne crudă, nici să bea sânge, pentru aceasta prea cu înțelepciune, Cel milostiv și atotputernic Se schimbă în pâine și în vin, ca să-L primească fiecare cu dorința și cu dragoste. Împărtășește-te, dar cu Dânsul, cu evlavie și cu credință, că acel ce se împărtășește cu vrednicie, cu dânsul se face părtaș dumnezeieștii Lui slave”.

Acestea zicând, Stăpâna cea mult lăudată, a pus pe dumnezeiescul Prunc pe Sfânta Masă și, închinându-se Acestuia, cu multă evlavie și smerenie, s-a făcut nevăzută. Iar preotul, cu frică multă și cu bucurie, a luat în mâinile sale pe Pruncul acela dumnezeiesc și sărutându-L cu evlavie și cu smerenie, a cunoscut că, după adevăr, era un prunc cu trup viu. Apoi L-a pus pe Sfânta Masă cu multă bucurie și, căzând la pământ, a zis acestea cu lacrimi: „Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai născut din Pururea Fecioară Măria și mulțumesc milostivirii Tale și Preacuratei Maicii Tale, de al cărei dar m-am învrednicit, astăzi, eu nevrednicul, și mă iartă pe mine, ca un milostiv, pentru nepriceperea mea cea mai dinainte. Și, după cum m-ai învrednicit a te vedea cu trupul, cu care Te-ai, născut din Fecioară, așa, iarăși, pentru rugăciunile Ei, învrednicește-mă să mă împărtășesc cu Tine, nu ca un Prunc, ci ca pâine, precum a fost și mai înainte”. Așa rugându-se, s-a ridicat și a văzut iarăși sfânta Pâine, ca și mai înainte, și s-a împărtășit, veselindu-se

Categories: Articole