Condacul de odinioară era o  compoziţie poetică de mari dimensiuni, un fel de poem imnografic, compus din câte 18—24 de strofe sau tropare (având fiecare între 20—30 versuri scurte), legate între ele prin aceeaşi temă, şi formând o unitate în care se celebrau episoade din atmosfera mântuirii, în legătură cu viaţa şi activitatea Mântuitorului, cu Sf. Fecioară sau cu diferiți sfinți. Strofele erau legate între ele printr-un acrostih. În fruntea vechilor condace, figura totdeauna o strofă poetică izolată, mai scurtă, care nu făcea parte nici din gama acrostihului şi nici dintre strofele condacului propriu-zis, neavând nimic comun cu ele, decât glasul (melodia) şi refrenul. Se numea antestrofă.

În timp, vechile construcții poetico-teologice de mari dimensiuni încadrate în specia condacului s-au contras la ceea ce numim astăzi condac, care nu este decât antestrofa vechilor condace, și la icos, prima strofă din corpul condacului de demult.

Poetul și teologul genial care și-a legat numele structură compozițională a condacului este Sfântul Roman Melodul, trăitor în sec VI.

În prezent, condacele integrale ce se mai regăsesc în cultul divin sunt doar Imnul Acatist al Bunei Vestiri și Condacul la înmormântarea preoților de mir.

Conacul Integral al Nașterii Domnului Iisus Hristos, în traducerea pr prof Petre Vintilescu, începe cu antestrofa:

Fecioara, astăzi,

     pe Cel mai presus de fiinţă naşte

     şi pământul peştera

     Celui Neapropiat aduce;

Îngerii cu păstorii

     doxologesc

     iar magii cu steaua călătoresc;

căci pentru noi s-a născut

     prunc tânăr

     Dumnezeu, Cel mai -nainte de veci.

Categories: Articole