Sfântul Luca descrie cum întâlnirea cu Mântuitorul Hristos înviat i-a schimbat pe cei doi pelerini în drum spre Emaus. Istorisirea acestei întâlniri descrie transformarea unei stări de nefericire în fericire; la început ucenicii sunt „triști” (Lc 24, 17), speranța lor s-a pierdut odată cu moartea lui Iisus (Lc 24, 21), iar în cele din urmă, descoperă că inima lor ardea (Lc 24, 32) și se întorc fericiți la Ierusalim pentru a vesti celorlalți ucenici Învierea (Lc 24, 33). De asemen ea această istorisire descrie însă și trecerea de la necunoaștere la cunoaștere: la început ucenicii merg alături de Iisus fără să-L cunoască, deoarece ochii lor erau ținuți să nu-L cunoască (Lc 24, 16), relatarea încheindu-se când li se deschid ochii și-L recunosc pe Iisus la frângerea pâinii (Lc 24, 31; cf. 24, 25). Momentul „recunoașterii” coincide, de altfel, cu trecerea de la nefericire la fericire. Ucenicii regăsesc bucuria de a trăi, deoarece Îl recunosc pe Mântuitorul Hristos înviat, prezent în momentul frângerii pâinii. În acest moment al frângerii pâinii, Iisus dispare, pentru a ne arăta că, după Înviere, El rămâne prezent în Sfânta Euharistie, în Duhul Sfânt, în Sfintele Taine ale Bisericii. (Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Pastorală la Învierea Domnului)

Categories: Articole