Enchiridion patristicum. Nașterea Domnului (VIII)

Nu folosește la nimic ca cineva sã spunã cã Domnul nostru, Fiul fericitei Fecioare Maria, este un om adevãrat și desăvârșit, dacã nu crede cã El este un om din acel neam despre care se vorbește în Evanghelie. Într-adevãr, Matei spune:  Cartea  neamului (genealogiei) lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam (Mt 1,1). El urmeazã deci ordinea nașterilor omenești pentru  a conduce liniile generațiilor pânã la Iosif, cu care era logoditã mama Domnului. Luca, în schimb, parcurgând în ordine inversã gradele succesiunii, merge pânã la capul însuși al neamului omenesc, pentru a arãta cã primul Adam și noul Adam au aceeași naturã. Desigur, atotputernicia Fiului lui Dumnezeu ar fi putut sã se manifeste, pentru a-i învãța și a-i îndreptãți pe oameni, așa cum se manifestase deja patriarhilor și profeților: sub aspect trupesc, ca atunci când s-a luptat cu Iacob, sau când a vorbit cu Avraam și a acceptat ospitalitatea lui sau chiar a mâncat din hrana pregãtitã de el. Însã acele apariții nu erau decât semne ale acestui om, a cãrui realitate o vesteau aceste prefigurãri simbolice, realitate pe care El trebuia sã și-o asume devenind descendentul unor asemenea strãmoși. Iatã de ce nici una dintre aceste figuri nu putea sã împlineascã taina reconcilierii noastre, deși pregãtit din toatã veșnicia, pentru cã Duhul Sfânt încã nu venise asupra Fecioarei și nici puterea Celui Preaînalt nu o adumbrise. Era nevoie de aceasta pentru ca, în acest sân neprihãnit în care Înțelepciunea își construia o casã, Cuvântul sã se facã trup. Era nevoie de aceasta și pentru ca, întâlnindu-se natura divinã și natura umanã într-o singurã persoanã, Creatorul timpurilor sã se nascã în timp; pentru ca Cel prin care au fost fãcute toate sã se nascã între toate creaturile. Cãci dacã omul nou, având  un trup asemãnãtor cu cel al pãcatului (Rom 8,3), nu și-ar fi asumat condiția noastrã veche și degradatã, dacã cel care este consubstanțial Tatãlui nu ar fi binevoit sã devinã consubstanțial mamei Sale, dacã El, singurul fãrã pãcat, nu s-ar fi unit cu natura noastrã, omenirea întreagã ar fi rãmas captivã sub jugul diavolului și noi nu am fi putut sã ne bucurãm de victoria repurtatã de Hristos, dacã ea ar fi fost obținutã în afara naturii noastre. Taina renașterii noastre ne-a strãlucit nouã în virtutea acestei participãri minunate la natura noastrã: dacã zãmislirea și nașterea lui Hristos au avut loc prin Duhul Sfânt, prin același Duh putem și noi sã ne naștem din nou. Iatã de ce evanghelistul spune despre cei care cred: Nu din sânge, nici din pofta trupului, nici din pofta bãrbătească, ci din Dumnezeu s-au nãscut (In 1,13). (Sf Leon cel Mare)

0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...